Sport

Milsami a redevenit liderul clasamentului Superligii

Milsami Orhei a revenit în fotoliul de lider al Superligii moldovenești de fotbal. „Vulturii roșii” au dispus cu scorul de 2:1 de FC Florești, în ultimul meci al etapei a 7-a.

Gazdele au deschis scorul din penalty în minutul 43 prin Radu Gînsari, iar în minutul 74, oaspeții au egalat prin Nicolae Solodovnicov. Peste alte 3 minute, Milsami a mai beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Și de această dată, Radu Gînsari a marcat în poarta lui Maxim Răilean și a ajuns la 6 goluri în această ediție de campionat.

"Am făcut cea mai bună partidă în această ediție de campionat. Nu am fost inferiori lui Milsami în acest meci. Nimeni nu a jucat atât de agresiv la Orhei. Nu vorbesc în necunoștință de cauză, eu analizez fiecare meci din Superligă." a declarat antrenorul lui FC Florești, Nicolae Țurcan.

După această victorie, Milsami a acumulat 18 puncte și se află pe primul loc, la egalitate cu Sheriff Tiraspol. De partea cealaltă, FC Florești a rămas pe locul 7 cu 4 puncte.

"Nu mă uit la clasament chiar atât de des. După prima fază a campionatului, ne vom uita pe ce loc suntem în clasament. Nu pregătim de fiecare meci în parte și nu ne gândim la acest aspect." a spus antrenorul lui Milsami, Vladimir Gudev.

Într-o altă partidă, Zimbru Chișinău a învins-o pe Dacia Buiucani cu scorul de 3:1. "Galben-verzii" conduceau cu 2:0 în minutul 49. Nigerianul Emanuel Alaribe și Ilie Damașcan au înscris în poarta lui Victor Dodon. Vlad Lupașco a redus din handicap în minutul 85, iar mijlocașul de 17 ani Ștefan Bîtcă a stabilit scorul final în minutul 90+3.

"Noi am fost mai aproape de victorie. Am avut mai multe ocazii pe care nu le-am fructificat din cauza lucidității." a afirmat antrenorul Zimbrului, Lilian Popescu.

"Zimbru are jucători experimentați care te taxează dacă nu marchezi și greșești în apărare. Puteam și la 2:1 să punem presiune pe advesar, însă avem o echipă tânără." a spus antrenorul formației Dacia-Buiucani, Viorel Frunză.

După aceasă victorie, Zimbru a adunat 15 puncte și se află pe locul 3, la egalitate cu Petrocub Hâncești. La rândul ei, Dacia Buiucani este pe locul 6 cu 4 puncte acumulate.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult