Premiul Nobel pentru medicină a fost câștigat de doi cercetători care au dezvoltat tehnologia pentru vaccinurile anti-Covid
Săptămâna Nobel a debutat cu premiul pentru Medicină. Astfel, această distincție a fost câștigată de doi cercetători care au dezvoltat tehnologia pentru vaccinurile anti-Covid.
Potrivit Comitetului Nobel, descoperirile celor doi laureați au fost esențiale pentru crearea unor seruri eficiente împotriva COVID-19 în timpul pandemiei.
„Adunarea Comitetului Nobel de la Institutul Karolinska a decis să acorde Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină 2023 lui Katalin Kariko și Drew Weissman pentru descoperirile lor privind modificările bazelor nucleozidice care au permis dezvoltarea unor vaccinuri ARNmesager eficiente împotriva COVID-19”, a declarat Secretarul General al Comitetului Nobel, Thomas Perlmann.
Potrivit Comitetului Nobel, prin descoperirile lor revoluționare, care au schimbat fundamental înțelegerea noastră despre modul în care ARNm interacționează cu sistemul nostru imunitar, laureații au contribuit la ritmul fără precedent de dezvoltare a vaccinurilor în timpul uneia dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane din epoca modernă.
În acest an, fiecare premiu va fi însoțit de un cec în valoare de aproximativ un milion de dolari.
Mâine, urmează să aflăm numele laureatului Nobel pentru fizică, urmat de premiul pentru chimie, apoi, cel pentru literatură, pe 5 octombrie, și cel al premiului pentru pace, pe 6 octombrie.
Premiul pentru economie în memoria lui Alfred Nobel va fi anunțat pe 9 octombrie.
Cu excepția distincției pentru economie, aceste premii au fost create de Alfred Nobel.
Laureații își vor primi distincțiile pe 10 decembrie, la comemorarea decesului lui Nobel.
Prestigiosul premiu pentru pace este înmânat la Oslo, în timp ce cealalte vor fi decernate la Stockholm.