Politic

Comisia de la Veneția se va pronunța pe marginea a patru inițiative legislative elaborate de autoritățile din Republica Moldova

Comisia de la Veneția urmează să se pronunțe pe marginea a patru inițiative legislative elaborate de autoritățile Republicii Moldova. Astfel, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, va participa la cea de-a 136-a sesiune plenară a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept, care va avea loc în perioada 5-8 octombrie, în Italia.

Sursa: venice.coe.int
Sursa: Sursa: venice.coe.int

La sesiune va fi examinat, pentru a fi ulterior adoptat, un proiect de aviz complementar la avizul despre proiectul de lege privind Serviciul de Informații și Securitate, precum și un proiect de lege privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă, se menționează într-un comunicat al Legislativului.

De asemenea, informează sursa citată, se va propune adoptarea avizului comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei asupra proiectului legii privind sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.

„Inițiativa legislativă, propusă de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, are scopul de a consolida eforturile de combatere a corupției și de a asigura un proces de examinare rapidă și calitativă a dosarelor complexe de corupție. Acesta reglementează organizarea și activitatea judecătoriei specializate pe cauze de corupție și al colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău”, se menționează în comunicat.

Totodată, pe ordinea de zi se află și avizul comun al Comisiei de la Veneția și OSCE asupra modificărilor propuse la Codul Electoral, care prevăd că membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de la trei la cinci ani.

Menționăm că, în perioada 5-8 septembrie, Parlamentul Republicii Moldova a găzduit vizita unei delegații a Comisiei de la Veneția, condusă de președinta de onoare a acesteia, Hanna Suchocka. Vizita a avut loc în contextul pregătirii opiniei Comisiei de la Veneția privind proiectul de lege cu privire la sistemul judecătoresc anticorupție și modificarea unor acte normative.

Citește mai mult