Economic

Prim-ministra dă asigurări: Guvernul va sprijini beneficiarii Programului „Prima Casă” și în 2023

Guvernul va sprijini beneficiarii Programului „Prima Casă”, după ce majoritatea băncilor din Republica Moldova au anunțat, la începutul acestei luni, despre majorarea dobânzilor la creditele accesate prin intermediul programului guvernamental „Prima Casă”. Asigurarea vine din partea prim-ministrei Natalia Gavrilița.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

„În bugetul pentru anul 2023 au fost calculate și incluse sumele necesare pentru continuare programului de compensații. În lumina acestor creșteri, va crește și compensația oferită de guvern. Astfel, suma compensației va atinge valoarea de circa 67%. Programul va continua să funcționeze așa acum a funcționat până acum. Compensațiile vor fi chiar din ianuarie”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

De menționat că Guvernul a decis, în cadrul ședinței de miercuri, 28 decembrie, că mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2023 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului „Prima Casă” va constitui 3%. Aceasta se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu data de 01 ianuarie 2023.

Marja de 3% anual va permite băncilor finanțatoare participante în cadrul Programului de stat „Prima casă” să-și acopere costurile suportate pentru creditul ipotecar, precum și să acorde creditul Prima Casă pentru perioada de până la 25 ani, termen stabilit în conformitate cu cadrul normativ în vigoare. În anul 2022, marja maximă aplicată de către bănci a fost similară.

De menționat că la începutul acestei luni, mai multe bănci comerciale din țară au anunțat că începând cu anul viitor, dobânzile ipotecare din cadrul Programului de stat ipotecar preferențial „Prima Casă” vor crește cu circa 2% și va ajunge în medie la 14% pe an.

Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale, fiind procurate 8.097 de locuințe.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult