Economic

Oaspeții sărbătorii Ziua Națională a Vinului au avut ocazia să guste din vinurile a peste 90 de vinării

„Vinul nostru cucerește lumea”, sub acest slogan a fost inaugurată astăzi în Piața Marii Adunări Naționale sărbătoarea Ziua Națională a Vinului. Ediția din acest an este dedicată aniversării de 10 ani de la lansarea brandului Vinul Moldovei. Oaspeții sărbătorii, inclusiv turiști din România, Turcia sau Ucraina, au avut ocazia să guste din vinurile a peste 90 de vinării.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Ne bucurăm foarte mult că producătorii autohtoni sunt încurajați. Am văzut nume de producători pe care nu-i cunoșteam.”;

„Am mai fost la Chișinău, dar nu am mai fost la alte ediții. Noi suntem din România. Mi se pare foarte bine organizat și îmi place foarte mult.”;

„Vin aici de aproape 10 ani și când mă întorc acasă cumpăr cinci-șase sticle de vin. Îmi place mult.”;

„Simțim pace aici, nu e război. Oamenii pot vorbi liber, pot discuta, se pot întâlni, pot servi din vinurile oricărui producător. Totuși, Republica Moldova este unicul producător care, în prezent, e cel mai bun.”

Vinificatorii s-au bucurat că pot oferi oaspeților o diversitate mare de vinuri.

„Avem și o noutate pentru piața Moldovei - hibernal, un soi nou german, o încrucișare genetică cu Riesling Rain cu un hibrid francez. Un vin ușor parfumat.”;

„Suntem prezenți aici cu câteva stand-uri cu produsele noastre de bază, inclusiv inovații, dar și produse noi gândite.”;

„Vin cu impresii pozitive, sunt mereu bucuroși să încerce ceva nou, să deguste, să facă comparații cu alți vinificatori.”

Oficialii prezenți la evenimentul de inaugurare au remarcat că Republica Moldova este al 14-lea cel mai mare exportator de vin din lume. Iar pentru a valorifica și mai mult capacitățile viticultorilor și vinificatorilor moldoveni, peste doi ani țara noastră îi va aduna pe toți la un congres.

„Astăzi exportăm de cinci ori mai mult vin în Uniunea Europeană decât în anul 2012, iar strădania vinificatorilor de a răspunde exigențelor unui sector tot mai dinamic a atras atenția consumatorilor și somelierilor din întreaga lume”, a menționat președinta Maia Sandu.

„A fost luată decizia, acum câteva zile, ca în 2025, în Republica Moldova să aibă loc, cel mai mare Congres al tuturor vinificatorilor și viticultorilor din Republica Moldova, lucru care confirmă încă o dată că Republica Moldova este un producător de talie mondială”, spune ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Ambasadorii SUA și Uniunii Europene și-au exprimat sprijinul pentru sectorul vitivinicol al țării noastre.

„Uniunea Europeană a sprijinit Republica Moldova ca produsele vinicole să se bucure de o liberalizare totală pe piața UE. Acest lucru s-a întâmplat datorită curajului, ambiției vinificatorilor și a calității bune a vinurilor moldovenești”, menționează ambasadorul UE, Janis Mazeiks.

„După două embargouri severe impuse de Rusia sectorul a adoptat inovații, a crescut calitatea și s-a reorientat. Puteți să contați, în continuare, pe angajamentul Statelor Unite față de viziunea denumită Vinul Moldovei, care presupune oportunități economice”, a subliniat ambasadorul american, Kent Logsdon.

Tradițional, mai mulți producători care au contribuit la dezvoltarea sectorului vitivinicol s-au ales cu premii pentru eforturile depuse și succesele înregistrate. Sărbătoarea Ziua Națională a Vinului a ajuns la cea de-a 22-a ediție.

Citește mai mult