Fericiți că au ajuns acasă: Autoritățile de la București au repatriat peste 340 de cetățeni români
Autoritățile de la București au reușit să repatrieze cu ajutorul a două aeronave peste 340 de cetățeni români blocați în Israel. Dar alte câteva sute de turiști români se află încă în Țara Sfântă, până la identificarea soluțiilor de repatriere. Ajunși acasă, oamenii au povestit cu lacrimi în ochi despre coșmarul prin care au trecut.

„A fost îngrozitor, o experiență de nedescris. Toată lumea fugea, toată lumea țipa, urla, toată lumea era dezorientați toți, se auzeau bombele cum erau detonate și rachetele cum treceau se vedeau la geamuri. A fost îngrozitor. Am crezut că vom muri toți, în momentul în care ne-au spus să ne adăpostim în buncăre, că sunt bombele detonate, și noi le-am auzit, am văzut rachetele prin geam. Evident, toată lumea a crezut că vom muri. Ne-am abandonat bagajele și am fugit, ne-am adăpostit în buncăre.”;
„În acel moment toată lumea s-a panicat, au început să țipe, să plângă, să alerge dintr-o parte în alta, era un haos, având în vedere că este un aeroport, totuși mare, zborurile anulate 99% . Nu au prins toți locuri. A fost o bătaie, cumva, o luptă pentru supraviețuire.”;
„Am fost pelerini în Țara Sfântă și ne-am pus nădejdea în Dumnezeu și Dumnezeu ne-a scos. Experiență tristă.”