Externe

Război Hamas-Israel: Violențele continuă și orice negocieri sunt deocamdată excluse

În Fâșia Gaza au fost auzite explozii puternice și nori de fum s-au ridicat în aer peste noapte, din cauza atacurilor israeliene, la trei zile de la atacul sângeros al Hamas în interiorul Israelului.

BBC
Sursa: BBC

Israelul a comunicat că a instaurat un asediu total, a întrerupt furnizarea de alimente, apă și combustibil către Fâșia Gaza, ceea ce a atras critici din partea secretarului general al ONU, Antonio Guterres. „Situația umanitară în Gaza era extrem de fragilă înainte de începerea ostilităților. Acum ea se va deteriora exponențial și fac apel către toate părțile implicate și cele relevante să permită accesul ONU pentru a livra ajutorul umanitar urgent civililor palestinieni blocați și neajutorați în Fâșia Gaza, informează Serviciul Mondial BBC, citat de Rador.

O purtătoare de cuvânt a agenției de ajutor umanitar a ONU pentru refugiații palestinieni, Tamara Alrifai, a afirmat că în Fâșia Gaza condițiile devin tot mai dificile, rezervele de apă fiind reduse și punctele de ajutor foarte aglomerate. „Ne așteptăm ca tot mai mulți oameni să își părăsească locuințele și să vină în adăposturile din școli, ceea ce va pune foarte multă presiune pe noi și pe capacitatea noastră de a le acoperi necesitățile. Este dificil să transformi o școală într-un adăpost pentru mai mult de câteva zile”, a afirmat Tamara Alrifai, scrie Serviciul Mondial BBC.

BBC
Sursa: BBC
BBC
Sursa: BBC

Armata israeliană a declarat marți dimineață că a recuperat „aproximativ 1.500 de cadavre" de luptători ai Hamas în Israel de la atacul lansat sâmbătă dimineață de mișcarea islamistă palestiniană din Fâșia Gaza, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Aproximativ 1.500 de cadavre de luptători ai Hamas au fost găsite în Israel în jurul Fâșiei Gaza”, a declarat locotenent-colonelul Richard Hecht, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, ale cărui remarci reflectă amploarea atacului fără precedent declanșat sâmbătă asupra sudului Israelului. Până acum, armata vorbise despre o mie de luptători palestinieni infiltrați.

În cea de-a patra zi de ostilități, „armata a recâștigat mai mult sau mai puțin controlul asupra gardului de la granița” cu Gaza, „dar mai pot avea loc infiltrări”, a adăugat colonelul Hecht.

Cu toate acestea, „știm că de noaptea trecută nimeni nu a intrat” în Israel din Gaza, a adăugat el.

Armata „aproape a finalizat” evacuarea celor 24 de localități din apropierea graniței de unde a decis să îi îndepărteze pe locuitori.

Mai mult de 3.000 de persoane și-au pierdut viața de ambele părți de când Hamas a început un val de atacuri asupra comunităților învecinate. Nori de fum negru se văd deasupra Fâșiei Gaza, după ce avioanele israeliene au desfășurat noi atacuri.

„IDF atacă infrastructura Hamas și obiective militare teroriste. Trebuie înțeles că situația este diferită față de cea obișnuită din Fâșia Gaza. Acesta este un atac fără precedent. Au fost cei mai mulți evrei uciși într-o singură zi de la sfârșitul Holocaustului. Acest atac fără precedent cere un răspuns fără precedent din partea Israelului", a declarat Masha Michelson, din partea Forțelor de Apărare ale Israelului.

Citește mai mult