Inflația anuală în Republica Moldova continuă trendul descendent, potrivit BNS
În luna septembrie, inflația a fost de 8,6 la sută, cu 1,1 puncte procentuale mai mică decât în luna august. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), în luna septembrie s-a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor la servicii, dar și la produsele nealimentare.

Potrivit datelor oficiale, produsele alimentare s-au scumpit luna trecută cu peste opt procente. Cea mai mare creștere s-a atestat la fructe și legume, mai exact, peste 17 la sută. Zahărul este mai scump cu aproape zece procente, iar produsele lactate cu aproape șapte la sută.
Tot în luna septembrie, mărfurile nealimentare au înregistrat o creștere de cinci procente. Astfel, confecțiile sunt mai scumpe cu peste șase procente, iar încălțămintea cu aproape șase la sută. Materialele de construcții s-au scumpit cu peste patru procente, iar medicamentele cu puțin peste două la sută.
Datele statistice arată că cea mai mare scumpire s-a atestat la categoria servicii, aproape 15 procente. Cea mai mare creștere a fost înregistrată pentru încălzirea centralizată, aproape 54 la sută, și la transportul de pasageri - peste 26 de procente. Totodată, pentru apă și canalizare am plătit mai mult cu 22%. Iar alimentația publică s-a scumpit cu aproape nouă la sută.
Banca Națională a Moldovei a anunțat în luna august că, până la sfârșitul acestui an, inflația va reveni în intervalul țintit de cinci procente.