Fotbalul mare revine la postul public de televiziune! Meciul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova cu Suedia, la Moldova 1
Partida amicală cu Suedia de la Solna se va desfășura în această seară pe "Friends Arena" cu începere de la ora 20:00
Postul public de televiziune va transmite în direct și în exculsiviatate acest meci, care va fi comentat de colegii noștri Victor Reniță și Alexandru Rusu.
De la obținerea independenței și afilierea Federației Moldovenești de Fotbal la FIFA, echipele naționale ale Republicii Moldova și Suediei s-au confruntat până la această oră de opt ori. Primele două partide s-au jucat în 2001, în cadrul preliminariilor pentru Mondialul asiatic din 2002. Atunci, "tricolorii" au pierdut în ambele partidei, cu 0:2 acasă și 0:6 în deplasare.
Ulterior, cele două reprezentative s-au întâlnit peste 10 ani, deja în preliminariile EURO-2012. La fel, în ambele meciuri, naționala țării noastre a fost învinsă.
"Tricolorii" și "nordicii" au mai jucat și în preliminariile Camionatului European din 2016 și iarăși ai noștri au pierdut atât în deplasare, câte și pe teren propriu, cu același scor - 0:2.
Cele două echipe naționale au mai jucat de-a lungul timpul și două partide amicale, în 2014 și 2020. Nici în aceste meciuri, "tricolorii" noștri nu au izbutit să obțină rezultate pozitive.
Așadar, în toate cele 8 meciuri jucate cu scandinavii, "tricolorii" au pierdut, golaverajul de 3:21 vorbind de la sine despre supremația suedezilor. Cele 3 goluri moldovenești în poarta Suediei poartă semnătura lui Alexandru Suvorov, Igor Bugaiov și a brazilianului naturalizat Henrique Luvannor.