Social

Guvernul de la Chișinău va aloca 4 milioane de lei pentru evacuarea cetățenilor moldoveni din Israel și Fâșia Gaza

Guvernul urmează să aloce din fondul de intervenție 4 milioane de lei pentru evacuarea cetățenilor Republicii Moldova din Statul Israel și Fâșia Gaza. Decizia a fost luată în condițiile în care Israelul a declarat pe 9 octombrie stare de război pe întreg teritoriul său. Proiectul de hotărâre a fost elaborat de Ministerul de Externe, fiind propus spre consultări publice.

Potrivit datelor oficiale, pe teritoriul statului Israel se află oficial 13 mii de moldoveni, însă neoficial numărul acestora depășește 20 de mii. De la declanșarea războiului, Ambasada Republicii Moldova de la Tel-Aviv, Celula de Criză și Centrul de apel de la Ministerul de Externe au înregistrat peste 300 de solicitări ale cetățenilor moldoveni din Israel.

Totodată, 35 de persoane au cerut repatrierea din Fâșia Gaza.

În acest sens, acțiunile de repatriere vor implica: organizarea sau contractarea de curse charter, a companiilor de transport terestru pentru deplasarea de la frontiera cu Fâșia Gaza spre Cairo, asigurarea cetățenilor pe perioada deplasării cu apă și hrană, delegarea unui funcționar consular în Egipt pentru facilitarea întregului proces.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult