Mihai Popșoi, la APCE: Vom sprijini Ucraina, până în momentul victoriei!
Vom sprijini Ucraina, până în momentul victoriei! Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
De asemenea, Popșoi a menționat că percepția Republicii Moldova față de Federația Rusă s-a schimbat, iar Rusia lui Putin este percepută ca principala amenințare la securitatea națională a țării noastre.
„Este bine că am ajuns în acest punct în care nu mai există scuze, în care le este clar tuturor în ce situație grea s-a aflat această regiune decenii la rând. Trebuie să recunosc faptul că noi, cei din Moldova, la fel, am pierdut mult timp și abia acum am ajuns la această înțelepciune colectivă de a identifica Rusia lui Putin ca principala amenințare la securitatea națională a țării noastre în cadrul Strategiei de Securitate Națională, care este discutată actualmente în Moldova. În pofida resurselor noastre modeste, întărim reziliența instituțiilor statului și ne asigurăm ca Moldova să contribuie cu partea sa la sprijinirea Ucrainei.”
În perioada 9 - 13 octombrie, delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE, care se desfășoară la Strasbourg. Printre subiectele abordate în cadrul sesiunii de toamnă se regăsesc și cele referitoare la rolul Consiliului Europei în prevenirea conflictelor, restabilirea credibilității instituțiilor internaționale și promovarea păcii globale.