MAN versus PAS: Acuzații în plină campanie electorală. Fiscul nu le confirmă
Acuzații în plină campanie electorală. Candidatul Mișcării Alternativa Națională la funcția de edil al capitalei, Ion Ceban, susține că Radu Caraman, colegul său, candidatul MAN la Grătiești, ar fi fost supus unor controale fiscale, la comanda deputatului PAS, Viorel Barda. La rândul său, parlamentarul susține că cele declarate de Ceban sunt informații false, iar pentru acest lucru îl va acționa în judecată. Informațiile au fost respinse și de Serviciul Fiscal de Stat.
„Sub presiunea deputatului Barda, Fiscul face dezmăț la candidatul, nemijlocit, MAN în localitate. Este vorba despre întreprinderea pe care o are. Din câte înțeleg, au fost amenințări și verbale, inclusiv până la amenințări fizice, ceea ce este absolut inadmisibil”, a declarat Ion Ceban, candidatul Mișcării Alternativa Naționalăla pentru postul de primar general al Chișinăului.
Reacția n-a întârziat să apară. Deputatul PAS, Viorel Barda, neagă declarațiile făcute de Ion Ceban. Într-o postare pe o rețea de socializare, Barda a scris că cele declarate de Ceban sunt minciuni și că îl va ataca în judecată. Deputatul PAS mai precizează că ultima discuție avută cu Radu Caraman a fost acum doi ani.
„Nu este decât o minciună și calomnie crasă, generată de caracterul isteric al acestui personaj ajuns printr-o întâmplare în fotoliul de primar general. Îl voi acționa în judecată pe Ivan Ceban pentru diseminarea minciunilor la adresa mea. Mai mult, pentru precizare, cu acel personaj ultima dată am vorbit acum doi ani. Ieșirile cu minciuni și victimizări nu sunt altceva decât încercări disperate de a-i face auziți pe bandiții pe care și i-a adunat în partidul-primărie”, a replicat Viorel Barda, deputat PAS.
Cu o reacție a venit și Serviciul Fiscal de Stat. Instituția menționează că declarațiile primarului suspendat nu corespund realității. Serviciul precizează că efectuează controale fiscale pentru a preveni riscurile și cazurile de evaziune fiscală, dat fiind faptul că activitatea economică a contribuabililor este în permanentă schimbare. Instituția mai menționează că, în urma analizei activității antreprenorilor, se aprobă lunar o listă a acestora pentru efectuarea controalelor fiscale.