Record de participare la pelerinajul religios de la Catedrala Mitropolitană din Iași: 65 mii de oameni stau la rând
Sâmbătă, 14 octombrie, credincioșii din România o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, iar an de an, hramul acesteia transformă Iașiul în cel mai mare centru de pelerinaj din țară, credincioșii înălțând rugăciuni pentru sănătate și pace la racla cu moaștele acesteia. În acest an, peste 15 mii de oameni participă sâmbătă la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în timp ce la rând sunt 65 mii de pelerini care așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, timpul de așteptare depășind 25 de ore, potrivit news.ro.
Sfânta Liturghie se desfășoară pe o scenă amenajată în fața catedralei din Iași, slujba fiind oficiată de zeci de preoți din România, Grecia, Republica Moldova, Etiopia, Georgia și Siria.
În zona centrală a orașului circulația a fost blocată.
În același timp, pelerinii continuă să se închine la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, la rând așteptând aproximativ 65.000 de credincioși. Rândul măsoară câțiva kilometri, iar timpul de așteptare depășește 25 de ore. Organizatorii susțin că este vorba de un record de participare pentru ultimii ani.
În total, de la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla cu sfintele moaște peste 230.000 de persoane.
La Iași au fost aduse și moaștele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).
Pelerinajul religios de la Iași ar urma să se încheie duminică seară, când moaștele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedtrala Mitropolitană din Iași.
Totuși, autoritățile ar putea decide să amâne acest moment, dacă la rând se vor mai afla încă mulți oameni.