Externe

Șeful forțelor aeriene ale Hamas a fost ucis în Gaza în cursul nopții, anunță armata israeliană. Locuitorii din Gaza au un nou ultimatum pentru evacuare

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au ucis un membru de rang înalt al grupării teroriste Hamas într-un raid aerian efectuat în Fâșia Gaza în cursul nopții. Este vorba de șeful forțelor aeriene al Hamas, potrivit Times of Israel, transmite news.ro.

Lovitura, care a vizat un sediu din care gruparea teroristă își gestiona activitatea aeriană, l-a ucis pe Murad Abu Murad, șeful dispozitivului aerian al Hamas, potrivit IDF.

Armata israeliană afirmă că Abu Murad "a jucat un rol important în dirijarea teroriștilor în timpul masacrului" de la sfârșitul săptămânii trecute, ce a inclus atacatori care au intrat în Israel din aer, folosind deltaplane.

În lovituri separate "extinse" în cursul nopții, forțele de apărare israeliene afirmă că au lovit zeci de locații aparținând forțelor de comando ale Hamas, care au condus infiltrarea în Israel de la 7 octombrie.

Armata a mai anunțat că doi palestinieni au fost uciși în timp ce încercau să se infiltreze în Israel din Fâșia Gaza în cursul nopții. Potrivit Forțelor de Apărare ale Israelului, un tanc a tras un obuz asupra celor doi atacatori, în apropiere de comunitatea sudică Nahal Oz.

Între timp, armata israeliană a indicat civililor din Gaza două coridoare pe care le pot folosi pentru a pleca din nord către sud și a precizat că au posibilitatea de a face acest lucru până sâmbătă la ora locală 16.00 (și a României).

De asemenea, trupele israeliene au ucis trei sau patru teroriști care încercau să se infiltreze în Israel din Liban, în apropiere de orașul Margaliot, în nordul țării, au afirmat surse militare citate de Times of Israel.

Forțele de Apărare ale Israelului confirmaseră anterior că au efectuat un atac cu dronă împotriva unei celule teroriste care încerca să treacă granița.

Forțele de apărare israeliene au schimbat focuri de armă cu Hezbollah și facțiunile palestiniene aliate din Liban de mai multe ori în ultimele zile.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult