Vestul Afganistanului, lovit de un nou cutremur. O persoană a murit, zeci de oameni răniți sunt transportați spre spitale
Vestul Afganistanului a fost lovit de un nou cutremur. Seismul s-a produs duminică dimineața și s-a soldat cu un deces și zeci de răniți. la această oră ambulanțele continuă să transporte răniți spre spital, potrivit DPA.

Seismul a lovit aceeași zonă în care o serie de cutremure produse la sfârșitul săptămânii trecute a dus la moartea a peste 2.400 de oameni.
Deocamdată, bilanțul ultimului seism este de 1 mort și 35 de răniți. Conform unui jurnalist local, ambulanțele și vehicule private continuă să transporte răniți spre spital.
Serviciul Geologic al SUA (USGS), care monitorizează activitatea seismică pe întreg globul, a anunțat că acest seism a avut magnitudinea de 6,3 și s-a produs la ora 03:36 GMT în apropierea orașului vestic Herat, lângă epicentrul cutremurelor din 7 octombrie, la o adâncime de aproximativ 8 kilometri, transmite Agerpres.
O replică de magnitudine 5,5 s-a produs în aceeași zonă după aproximativ 20 de minute, la o adâncime de 12 kilometri.
La 7 octombrie o serie de cutremure cu magnitudini între 4,6 și 6,3 au lovit această zonă, producându-se la o adâncime de aproximativ 10 kilometri. Această serie de seisme s-a soldat cu aproximativ 2.400 de morți și importante distrugeri materiale, cel puțin 20 de sate fiind culcate la pământ, conform informațiilor guvernului afgan.
Seismele au fost resimțite și în Iran, la Mashhad, localitate aflată la 300 de kilometri de epicentru.
Miercuri s-a produs un alt seism de magnitudine 6,3 în aceeași zonă, fiind soldat cu un mort și 153 de răniți. Alte câteva sate au fost distruse în cel puțin trei districte ale provinciei Herat, conform DPA.