De hramul Chișinăului, CFM a organizat o excursie cu trenul prin oraș
De hram, cu trenul prin oraș. Timp de două zile, chișinăuieni și oaspeții capitalei au avut posibilitatea să facă o călătorie cu trenul de la gara Chișinău până la stația Visterniceni și înapoi. Ruta specială a fost dedicată Zilei orașului Chișinău. Deși nu poate fi considerată o călătorie spectaculoasă, biletele arau cumpărate ca pâinea caldă, iar din această cauză responsabilii de la Calea Ferată au fost nevoiți să mărească numărul curselor.

De dimineață, Gara din Chișinău a fost plină de oamenii, dornici de a face o călătorie cu un tren exclusiv, numit și monovagon care dispune de 30 de locuri. Cei mai entuziasmați au fost copiii. Pentru mulți dintre ei a fost prima călătorie cu trenul, așa că emoțiile erau la maxim.
„Eu pentru prima dată merg cu trenul. Îmi este foarte interesant ce ne vor arăta aici.”;
„Îmi place această călătorie, pentru prima dată mă aflu în tren.”
Călătoria a fost apreciată și de părinți care spun că au reușit să vadă Chișinăul mai diferit, dincolo de ambuteiaje și aglomerație.
„Câțiva dintre ei prima dată se plimbă cu trenul și a fost o oportunitate de a arăta copiilor. Cred că mai mult atmosfera din tren și cum are loc călătoria în sine.”;
„Aștept să fie interesant, frumos, să văd întinsurile Moldovei din fereastra trenului.”;
„Copiii vor vedea cum e să mergi pe cale ferată, vom vedea orașul din altă parte pentru că vom merge pe unele căi pe care în zilele obișnuite nu mergem.”
Călătoria a durat 15 minute și, inițial, au fost planificare patru excursii pe zi. Numărul mare de doritorii însă i-a făcut pe responsabilii de la CFM să organizeze mai multe curse.
„Foarte mulți copii și foarte mulți doresc să meargă cu trenul, poare cineva nu a văzut tren. Ieri au spus că erau mai mulți, nici astăzi nu sunt puțini dar facem tot posibilul să îndeplinim dorința copiilor”, spune Natalia Domnișor, angajată CFM.
Călătoria a costat 100 de lei pentru adulți și 50 de lei pentru copiii cu vârste între 5 și 18 ani.