Social

Virozele fac ravagii în toată țara. Medicii bat alarma - complicațiile apar „foarte rapid” după debutul bolii

Virozele fac ravagii în toată țara. Peste o treime din numărul total al persoanelor care apelează la Serviciul 112 sunt persoane cu infecții respiratorii acute. Totuși, cel mai mult sunt afectați copiii de vârstă mică, iar complicațiile apar foarte rapid după debutul bolii. În acest context, specialiștii îndeamnă oamenii să se adreseze medicului de familie chiar de la primele simptome ale bolii. Pentru a se proteja de viroze, moldovenii spun că încearcă diferite remedii naturale.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Diana Curbet spune că fiul ei Luca-Dominic, de doar doi ani și șase luni, s-a îmbolnăvit acum zece zile. Mama copilului susține că totul a început brusc, cu febră de peste 39 de grade. Copilul a fost tratat la domiciliu de infecție virală acută, după indicațiile stricte ale medicului. Chiar și așa maladia a dat complicații, iar acum este nevoit să facă tratament împotriva bronșitei.

„Din ce văd și din ce spun e mai de durată și mai agresiv, care nu cedează ușor, febră care nu cedează ușor. Deja nu înțelegem, poate a fost o reinfectare, poate a fost pe fond de slăbire a imunității, după antibiotic”, spune Diana Curbet, locuitoare a municipiului Chișinău.

Pentru a face față virozelor, oamenii se protejeze cum pot.

„Ceaiuri din plante, cât mai multe. Facem în termos, mai luăm câte ceva de la farmacie, cât mai multe vitamine și naturale, proaspete, vitamina C. Ne mai protejăm și cu mască în transport, mâinile ni le mai dezinfectăm”.

„Eu m-am vaccinat de patru ori și de asta nu am nevoie să mă protejez contra gripei. Mă strădui să mă alimentez normal și stau liber. Nu am fost bolnavă”.

„Vitamine consumăm, multe fructe, legume și în perioada asta ne străduim să stăm mai mult acasă. De la grădiniță am luat o mică vacanță, pentru că s-a mărit numărul de cazuri de gripă, de viroze. Am fost bolnavi, dar de gripă nu”, spun oamenii.

Pentru a diminua riscul de îmbolnăvire, autoritățile îndeamnă oamenii în primul rând să respecte măsurile de prevenire a infecției, acestea fiind aceleași ca și în perioada pandemică.

„Să purtăm măști atunci când suntem într-o instituție medicală, să purtăm mască dacă avem acasă pe cineva bolnav, să evităm aglomerațiile, să nu frecventeze grădinița copilul care are deja simptome de infecție respiratorie, să ne adresăm imediat medicilor de familie. 35% din tot numărul de solicitări la serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească este cauzat de infecțiile virale, gripă și alte infecții respiratorii. Aceasta într-adevăr pune o presiune, este o creștere a numărului de solicitări”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Datele Centrului Național de Supraveghere arată că, de la începutul lunii octombrie, în țară au fost înregistrate 530 de cazuri de gripă sezonieră, peste 114 mii de cazuri cu infecții respiratorii acute, dintre care aproape cinci mii - cu infecții severe.

Citește mai mult