Electorala

Ion Ceban, candidatul MAN la fotoliul de primar, și-a prezentat rezultatele activității pe durata actualului mandat

Ion Ceban, candidatul MAN la funcția de primar al capitalei, și-a prezentat rezultatele activității pe durata mandatului de patru ani. În cadrul unei conferințe de presă, Ceban a menționat că a elaborat politici fiscale non-invazive și previzibile precum și Harta investițională a municipiului Chișinău, a lansat Programul municipal "Start-up pentru tineri și migranți" și Incubatorul municipal de afaceri. Tot în cadrul mandatului său de primar, spune Ion Ceban, municipiul Chișinău a încheiat peste 100 de acorduri de cooperare și de înfrățire cu alte orașe.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Bugetul a fost dublat în comparație cu ceea ce am avut acum patru ani în urmă, investițiile capitale au crescut considerabil, de câteva ori. Peste 500 de milioane de lei investiții atrase doar în ultimii ani. Municipiul Chișinău este o entitate cu un potențial enorm și, dacă lucrurile managerial sunt făcute corect, aici putem să obținem rezultate majore”, a declarat Ion Ceban.

În alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău au fost înregistrați 27 de candidați din partea partidelor politice și a unui bloc electoral.

Citește mai mult