Zelenski: Atenția lumii asupra Ucrainei, asupra apărării libertății și dreptului internațional trebuie menținută
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că trebuie menținută atenția lumii asupra Ucrainei, asupra apărării libertății și dreptului internațional, adăugând că va face totul pentru acest lucru, transmite News.ro.

Zelenski a arătat, în mesajul transmis luni seară, că a discutat cu comandanții despre situația de pe front.
„Livrarea de muniție pe linia frontului, inclusiv propria livrare, producție ucraineană. Le mulțumesc tuturor firmelor, tuturor muncitorilor care contribuie la rezultatele Ucrainei – o creștere constantă a producției noastre de arme și muniție”, a adăugat el.
El a menționat că a avut o ședință privind evenimentele internaționale și negocierile pregătite de țara sa.
„Atenția lumii asupra Ucrainei, asupra apărării libertății și dreptului internaționale trebuie menținută – vom face totul pentru asta”, a subliniat președintele Ucrainei.
Zelenski a spus că a discutat cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, invitând această țară să participe la o întâlnire pe tema Formulei pentru Pace.
„Desigur, am discutat și despre situația din Orientul Mijlociu. Principalul lucru este salvarea cât mai multor vieți de civili și prevenirea atât a unei catastrofe umanitare, cât și a escaladării unui război mai extins”, a afirmat Volodimir Zelenski.
El le-a mulțumit luptătorilor din Garda Națională a Ucranei, „al căror curaj merită să fie cunoscut de ucraineni”.