Externe

Armata Ucrainei a înființat Batalionul „Siberia”, format în întregime din cetățeni ruși, pregătiți să lupte împotriva Moscovei

Forțele Armate ale Ucrainei au înființat un batalion de soldați format în întregime din cetățeni ai Federației Ruse dispuși să lupte împotriva armatei ruse, relatează RBC. Potrivit unor informații publicate de Bloomberg, Batalionul „Siberia” a reunit zeci de ruși și reprezentanți ai minorităților etnice din Rusia care au ajuns în Ucraina prin țări terțe pentru a se alătura armatei ucrainene.

Reuters
Sursa: Reuters

Oficiali din tabăra de antrenament a acestora au precizat că batalionul include oameni din grupuri etnice din republici rusești precum Iakutia sau Buriatia, din vasta regiune Siberia de Est. Acești minoritari etnici au afirmat că își doresc independența față de Rusia și consideră victoria Ucrainei în război drept un pas către obiectivul respectiv.

„Dacă oamenii vor să lupte pentru Ucraina, pentru granițele noastre, pentru prăbușirea acestui regim rus, de ce nu? Aceasta este alegerea lor și arată că nu toți rușii îl susțin pe Putin”, a declarat instructorul și comandantul lor ucrainean.

Spre deosebire de grupuri de voluntari precum Legiunea Libertatea Rusiei, care și-au declarat sprijinul pentru Ucraina, soldații fac parte din armata ucraineană regulată și se așteaptă să fie trimiși la luptă foarte curând.

Ucraina a anunțat că vrea să atragă mai mulți cetățeni ruși, în special reprezentanți ai minorităților naționale, pentru a participa la războiul împotriva lui Vladimir Putin.

Soldații Batalionului „Siberia” au trecut printr-un control de securitate amănunțit, pentru ca partea ucraineană să se asigure că aceștia sunt susținători ai Ucrainei, iar apoi au semnat un contract militar, primind indicative miliare pentru a-și proteja identitatea.

„Toți membrii batalionului, format din 60 de oameni, sunt voluntari și niciunul dintre ei nu este recrutat dintre prizonierii de război ruși. Armata ucraineană intenționează să accelereze verificarea datelor personale, care ar putea dura până la un an, pentru a încuraja mai mulți ruși să se alăture lor”, a menționat un oficial din armata ucraineană.

Reuters
Sursa: Reuters
Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult