Social

Specialiștii din Republica Moldova simulează exerciții de prim ajutor pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale

La fiecare oră și jumătate, un moldovean face accident vascular cerebral, iar la fiecare două ore, o persoană se stinge din viață în urma unui accident vascular cerebral.

Imagine-simbol
Sursa: Imagine-simbol

Pentru a atrage atenția asupra acestei grave probleme de sănătate, specialiștii de la Institutul de Medicină Urgentă din capitală au simulat un exercițiu al traseului de acordare a primului ajutor unei persoane care ar fi suportat un AVC.

Doctorii afirmă că circa 80 la sută din accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite, prin abordarea factorilor de risc, inclusiv monitorizarea hipertensiunii arteriale, dietă și exerciții fizice.

„Măsurăm parametrii vitali. Tensiunea 200/100, pulsul 110, saturația 97!”

Ulterior, pacientul a fost dus în zona roșie și supus investigațiilor de rigoare.

„Mateuș, mă auziți? Eu sunt medicul neurolog, închideți ochii dacă mă auziți, strângeți-mi mâna, e bine.”

Timpul de investigație este taxat.

„E de dorit ca asta să se petreacă în 10 minute, o evaluare imagistică prin computer- tomografie, care ne permite să confirmăm sau să excludem diagnosticul de AVC și, dacă ne includem în fereastra de timp de 4,5 ore, când este indicat tratamentul trombolitic, putem să salvăm o mare parte a creierului care este afectat”, relevă Eremei Zota, șeful Departamentului de Neurologie, Institutul de Medicină Urgentă.

În acest exercițiu medicii moldoveni au fost asistați de profesori neurologi din Lituania.

„Sarcina de bază a acestei simulări este de a vedea cum este organizat lucrul în acest spital și ce trebuie de îmbunătățit. Noi punem accent pe acordarea ajutorului necesar pacienților cu AVC acut, avem 11 centre de ictus pe teritoriul țării, astfel că putem să le acordăm pacienților un ajutor medical de calitate și la timp”, explică Aleksandras Vilionskis, profesor neurolog din Vilnius, Lituania.

În prezent, la Institutul de Medicină Urgentă sunt internați 38 de pacienti cu AVC, dintre care opt sunt la terapie intensivă.

„- Care mână mai greu o purtați acum? - Stânga, degetele nu lucrează, degetele nu le port. Nu pot să apuc nimic.”

Această femeie are 75 de ani și a ajuns la spital acum 10 zile, după ce a trecut aproape o săptămână de la ictus, asta pentru că nu a dat atenție primelor simptome.

„- Ce vă supără astăzi? - Simptomele ictusului, dar, în principiu, mă simt mult mai bine ca în primele zile.”

„Am simțit că nu am putere în mâini, nici poarta să o închid și piciorul când am dat să calc nu era pasul cela sigur pe care îl am eu de obicei. Acum mă simt relativ bine”, spune pacienta Raisa Taban.

Specialiștii susțin că în ultimul timp este în creștere numărul pacienților cu AVC, inclusiv al celor care sunt apți de muncă, iar majoritarea se adresează tardiv la medic.

Trainingul de astăzi este unul de educație a medicilor, care ulterior vor fi implicați într-un proiect național de remodelare a sistemului de sănătate prin îmbunătățirea rețelelor, centrelor regionale cu instituirea a 12 centre regionale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu asigurarea tehnologiilor moderne care vor acorda asistență de urgență”*, menționează academicianul Stanislav Groppa, neurolog.

Datele oficiale arată că, anual, în țara noastră peste 12 mii de persoane fac un accident vascular cerebral.

Citește mai mult