Social

Consiliul de Securitate ONU: Două rezoluții privind războiul dintre Israel și Hamas au fost respinse

Consiliul de Securitate al ONU și-a expus încă o dată diviziunile interne în problema israeliano-palestiniană, respingând două proiecte de rezoluție privind războiul dintre Israel și Hamas, propuse de Rusia și respectiv SUA, transmite AFP și Agerpres.

Proiectul elaborat de Statele Unite cerea „o extindere rapidă a ajutorului umanitar (...) pentru a răspunde nevoilor umanitare urgente ale palestinienilor din Gaza”, a explicat ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas, Greenfield. Afirma, de asemenea, „dreptul tuturor statelor la autoapărare” și pleda pentru „pauze umanitare”.

Atacul comis de Hamas în Israel pe 7 octombrie și represaliile efectuate de armata israeliană în Fâșia Gaza au făcut până acum peste 1.400 de morți în Israel și peste 6.500 în teritoriul palestinian, în principal civili de ambele părți.

Proiectul de rezoluție american a fost blocat de Rusia și China, care au drept de veto, primind zece voturi favorabile, trei împotrivă (Rusia, China și Emiratele Arabe Unite) și două abțineri.

Ambasadorul chinez Jun Zhang a descris proiectul de rezoluție ca fiind "în mare parte dezechilibrat, confundând binele și răul", în timp ce ambasadorul Vassili Nebenzia a condamnat un document în principal "menit să consolideze poziția americană în regiune". Rusia insistase în mod special în ultimele zile asupra absenței în proiectul american a unui apel clar la „încetarea focului”.

„Deși votul de astăzi este un eșec, nu suntem descurajați”, a asigurat Linda Thomas-Greenfield, acuzând Rusia de „rea-credință”, iar rezoluția ca vizând mai degrabă „să divizeze și mai mult Consiliul decât să răspundă nevoilor israelienilor și palestinienilor”.

Acest al doilea proiect de rezoluție pregătit de Rusia, care solicita o „încetare umanitară a focului” imediată și condamna „atacurile abominabile ale Hamas” a fost și el respins, obținând doar patru voturi favorabile (Rusia, China, Emiratele Arabe Unite, Gabon), două împotrivă ( Statele Unite și Regatul Unit) și nouă abțineri.

Marea Britanie nu poate susține un text „care încă o dată nu recunoște dreptul Israelului de a se apăra”, a declarat ambasadoarea britanică Barbara Woodward.

În mai puțin de două săptămâni, Consiliul de Securitate a respins patru proiecte de rezoluție, expunând diviziunile sale interne și provocând frustrare în rândul mai multor diplomați din cauza incapacității Consiliului de a acționa, în a 19-a zi a războiului dintre Israel și Hamas.

Potrivit unei surse diplomatice, Franța a încercat, fără succes, chiar înaintea voturilor să convingă Rusia și Statele Unite să își retragă proiectele de rezoluție.

În numele celor zece țări nepermanente ale Consiliului, Malta lucrează în prezent la o nouă propunere.

„Avem datoria și obligația de a acționa”, a argumentat ambasadoarea sa, Vanessa Frazier.

Săptămâna trecută, un prim text al Rusiei nu a fost adoptat, iar Statele Unite au respins o rezoluție elaborată de Brazilia.

În fața acestei diviziunii din cadrul Consiliului de Securitate, Adunarea Generală a ONU va aborda problema în cadrul unei reuniuni care va avea loc joi și vineri.

Chiar dacă rezoluțiile Adunării, care reprezintă toate statele membre ONU, nu sunt obligatorii, țările arabe au propus un text care ar putea fi supus la vot în această săptămână.

Acest proiect solicită, în special, o „încetare imediată a focului” și un acces umanitar „nestingherit” în Fâșia Gaza.

Citește mai mult