SUA: Atacatorul din Maine, care a ucis 18 persoane, rămâne de negăsit
Atacatorul din Lewiston, Maine, în nord-estul Statelor Unite, care a ucis 18 persoane și a rănit cel puțin 13, după ce a deschis focul în două localuri, rămâne de negăsit, la 24 de ore de la incident. FBI a percheziționat ultima adresă cunoscută a suspectului care se va confrunta cu un mandat de arestare pentru cel puțin 8 capete de acuzare, relatează CNN, preluat de News.ro.

Echipele SWAT ale Biroului Federal de Investigații (FBI) au efectuat, joi, o percheziție la ultima adresă cunoscută asociată cu Robert Card, suspectul în cazul atacului armat de miercuri seară, soldat cu 18 morți în Lewiston, au declarat surse din cadrul forțelor de ordine pentru CNN.
După ce echipele SWAT ale FBI au evacuat casa, anchetatorii au intrat în imobil pentru a executa mandatul de percheziție, căutând obiecte precum computere, notițe, arme și orice dovezi care ar putea indica un plan în legătură cu atacul armat.
Cel puțin cinci vehicule ale forțelor de ordine, inclusiv un vehicul blindat, au fost văzute la fața locului.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Siguranță Publică din Maine a declarat pentru CNN că forțele de ordine "nu sunt sigure că Robert Card se află în această casă", adăugând că oficialii "pur și simplu fac diligențele necesare".
Card, în vârstă de 40 de ani, se confruntă cu un mandat de arestare pentru opt capete de acuzare pentru crimă și ar trebui să fie considerat înarmat și periculos, a declarat Poliția.
Anchetatorii statali și locali au făcut o percheziție similară într-o altă locație, precum și o percheziție a mașinii lui Card.
În Lisbon, anchetatorii au recuperat o armă joi, în timp ce percheziționau o mașină abandonată la o rampă de lansare a bărcilor, care are legătură cu suspectul, dar nu s-a stabilit dacă arma de foc a fost folosită în atacul armat de miercuri, a declarat o sursă din cadrul poliției pentru CNN.
Mai multe districte școlare și colegii din sudul statului Maine au anunțat că vor fi închise vineri, în timp ce continuă căutările pentru găsirea suspectului.
Școlile publice din Lewiston au anunțat că vor continua să fie închise vineri, deoarece ordinul de refugiu rămâne în vigoare pentru oraș.
Departamentele școlare din Auburn, Brunswick și Lisbon vor fi, de asemenea, închise vineri. Școlile din Auburn și Brunswick au anunțat că intenționează să reia cursurile luni, dar cu o întârziere de două ore a începerii zilei de școală.
„Acest timp suplimentar va permite personalului nostru să se pregătească cu atenție pentru conversațiile cu elevii noștri și pentru modul în care îi putem sprijini cel mai bine în această perioadă dificilă”, a declarat superintendentul Departamentului școlar din Brunswick, Phil Potenziano.
Central Maine Community College a împărtășit, de asemenea, pe Facebook că va rămâne închis vineri.