Externe

Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât peste 50 de rachete și 16 drone lansate de Rusia

Rușii au bombardat orașul Semionovka din regiunea Cernigov. La Kiev și în alte orașe au răsunat din nou sirenele. Autoritățile le-au cerut locuitorilor să meargă în adăposturi, iar armata a anunțat că rușii au atacat cu drone "kamikaze", dar că toate au fost distruse. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât peste 50 de rachete și 16 drone lansate de Rusia. Majoritatea regiunilor țării au rămas fără energie electrică din cauza bombardamentelor, spune președintele Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev spune că rușii încearcă din răsputeri să cucerească regiunea Donețk înainte de Anul Nou.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Locuitorii Kievului au fost treziți din nou de alarmele aeriene. Un val de drone a atacat capitala și alte localități la doar o zi după un atac masiv cu rachete din partea Rusiei. Atacurile au țintit instalații energetice, centrale termice și blocuri de apartamente. În cartierul Bortnici din Kiev, au fost distruse mai multe locuințe, iar trei persoane au ajuns la spital. Deși nu locuiește aici, Iana Denisenko s-a grăbit să-și vadă apropiații.

„Acest tablou a fost brodat de bunica mea. Aici erau deja ambulanțele. În una era mama, sora în cealaltă și nepoata mea în cea de-a treia. Nepoata are 14 ani, sper că nu are nimic grav, doar piciorul i-a fost rănit de o schijă. Sora mea va fi operată. Din păcate, are leziuni interne”, spune Iana Denisenko.

Bunica Anhelina, stăpâna casei, era la serviciu când s-a produs explozia.

„Fiica mai mare este în spital. A fost dusă cu ambulanța, acum este operată. Ce ar trebui să fac? Slavă Domnului, copiii sunt în viață. Toată lumea este încă în viață”, spune Anhelina Denișenko.

„Am auzit, cred, șase explozii. Bum, bum, bum! Apoi a căzut ceva pe acoperișul meu. Geamurile s-au spart”, povestește un alt locuitor al orașului Kiev.

Rusia continuă să lovească Ucraina, atât noaptea, cât și ziua. Forțele armatei ucrainene au reușit să doboare 16 drone de atac. În total, rușii au lansat peste 80 de rachete și drone.

„Există întreruperi de curent în majoritatea regiunilor Ucrainei. Este dificil, mai ales în regiunea Kiev și în capitală, în regiunea Lvov, în orașul și regiunea Odesa, în orașul și regiunea Herson, în Vinița și Transcarpatia. Dar asta nu se compară cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla, dacă nu ar fi fost trupele noastre eroice și apărarea antiaeriană”, spune președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În același timp, potrivit lui Zelenski, situația din prima linie a rămas fără schimbări semnificative. Cea mai gravă situație este în Bahmut, Soledar, pe toată linia frontului din regiunea Donețk.

„Inamicul nu a abandonat ideea nebună de a captura regiunea Donețk. Acum, ei și-au stabilit misiunea de a captura regiunea înainte de Anul Nou”, menționează liderul de la Kiev.

Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru trimiterea suplimentară de armament către Ucraina. Potrivit oficialului NATO, ar putea părea un paradox, dar sprijinul militar pentru Ucraina ar putea fi cea mai scurtă cale către pace.

Totodată, ministerul de externe de la Minsk i-a înaintat o notă de protest ambasadorului ucrainean după ce autoritățile belaruse au anunțat că pe teritoriul Republicii Belarus a căzut o rachetă antiaeriană ucraineană. Autoritățile de la Minsk iau în calcul două versiuni ale celor întâmplate: o provocare din partea Forțelor Aeriene ale Ucrainei, sau un incident cauzat de lipsa de pregătire a militarilor, sau a defecțiunii acesteia. Nu este prima dată când o rachetă cade pe teritoriul unei țări care se învecinează cu Ucraina. Pe 15 noiembrie, o rachetă a căzut într-un sat din Polonia, ucigând doi cetățeni polonezi.

Citește mai mult