Politic

Planul Național de Acțiuni pentru Aderarea R. Moldova la UE, aprobat de Guvern. Nicu Popescu: Obiectivul nostru - pregătirea pentru aderare până în 2030

Republica Moldova își propune să realizeze obiectivul național de aderare la Uniunea Europeană până în anul 2030. Acțiunile sunt prevăzute în Planul Național, aprobat în ședința de astăzi a Guvernului. „Acest plan marchează o schimbare esențială în abordarea noastră, punând în primul plan obiectivul nostru național: pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la UE până în 2030”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul Nicu Popescu.

Planul Național de Acțiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027 reprezintă documentul strategic de aliniere a legislației naționale la acquis-ul UE, a menționat ministrul de externe.

„De acum înainte, Planul reprezintă fundamentul nostru pentru procesul de aderare la UE. Prin intermediul acestuia, ne angajăm să adaptăm și să integrăm legislația UE în cadrul legislației noastre naționale”, a punctat viceprim-ministrul, Nicu Popescu, în cadrul ședinței de Guvern.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va asigura coordonarea generală a procesului de implementare a Planului, inclusiv după fiecare Raport de Extindere al UE.

„Suntem în așteptarea publicării Raportului de Extindere al UE și avem speranța că Comisia Europeană va recomanda deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova, iar în luna decembrie, statele membre vor sprijini această recomandare prin votul lor”, a adăugat Popescu.

Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 4 martiei 2022. Ulterior, în iunie a aceluiași an, Consiliul European a decis acordarea statutului de țară candidată la aderare, autoritățile de la Chișinău asumându-și o agendă de reforme în domenii cheie cum ar fi justiția, administrația publica, economia, lupta cu fenomenul corupției.

Comisia Europeană urmează să prezinte un raport cu privire la Republica Moldova, îndeplinirea celor nouă condiționalități pentru a avansa în procesul de integrare europeană.

Autoritățile de la Chișinău speră la o decizie favorbilă din partea Consiliului European pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE până la finele anului.

Citește mai mult