Externe

Lupte violente și bombardamente în Herson și Odesa, trupele ucrainene rezistă în ciuda lipsei de muniții și arme moderne

Un om a fost ucis și trei au fost răniți în urma bombardamentelor din Herson. Totodată, mai multe explozii au fost auzite în orașul Odesa astăzi dimineață. Forțele ucrainene avansează în Bahmut și continuă operațiunile ofensive în vestul regiunii Zaporojie, acolo unde au fost doborâte 12 drone Shahed și două rachete de crozieră lansate de inamic. Soldații ucraineni spun că nu au destule muniții și că folosesc arme vechi. Chiar și așa, aceștia avansează și pe frontul din Avdiivka, adaugă ei.

Настоящее Время
Sursa: Настоящее Время

Trupele ucrainene rezistă în pofida greutăților de pe front. Soldații spun că nu au muniții suficiente și că au nevoie de arme moderne.

VOX: „Situația este gravă pe măsură ce rușii atacă Avdiivka. Ei încearcă să înconjoare orașul. Totuși, totul rămâne sub control. Chiar dacă situația este tensionată, trupele noastre rezistă.”;

„Am luptat intens patru zile la rând, dar în fiecare zi rușii începeau să atace dimineața devreme. Nu avem resurse suficiente pentru a înlocui soldații de pe linia frontului. Totuși, băieții noștri rezistă și își folosesc abilitățile cele mai bune.”;

„Am tras o singură dată, nu trebuie să folosim toate armele pentru a lovi în țintă. Am bombardat astfel încât să țintim inamicul, fără ca să distrugem un sat întreg.”;

„Ei au mai multe resurse și muniții. Ei își pot permite, dar noi dacă am avea la fel de mult armament, am trage de 20, 40 sau chiar de 50 de ori. Însă nu avem asemenea posibilități, de aceea ne limităm.”

Lupte grele se dau și la Odesa, acolo unde inamicul a bombardat mai multe clădiri și a rănit două persoane. Atacul asupra unui bloc în construcții a provocat și un incendiu, stins rapid de către salvatori.

Șeful Administrației Militare Regionale Odesa, Oleh Kiper, a raportat, luni, că trupele ruse au lansat un atac cu rachete asupra unei uzine de reparații navale din regiune. Atacul s-a soldat cu distrugeri și două victime. „Luni dimineață, teroriștii ruși au atacat regiunea Odesa cu rachete. Ținta inamicului a fost o uzină de reparații navale”, a scris Kiper pe o rețea socială. În urma atacului, a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid de către pompieri. Clădirea administrativă și echipamentele întreprinderii au fost avariate. În plus, două persoane au fost rănite - un bărbat și o femeie, care au fost transportați la spital, scrie Agenția de presă RBC, citată de Rador.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, a declarat, luni, că primele avioane de vânătoare F-16 vor apărea în Ucraina, cel mai probabil, în primăvara anului 2024. Potrivit lui Ihnat, aproximativ 150 de aeronave ar fi suficiente pentru a proteja în mod eficient spațiul aerian ucrainean.

„Fiecare oficial sau lider de opinie din Europa sau din SUA anunță date care sunt complet diferite. Deocamdată, noi mizăm pe primăvară, din moment ce procesul de pregătire a piloților noștri a început deja cu instructori de aviație. În principiu, cred că ne putem baza pe declarațiile făcute de autoritățile ucrainene”, a remarcat Ihnat. Totodată, acesta nu a ascuns faptul că Ucraina dorește să primească avioane de luptă „cât mai curând posibil”. „Prin urmare, ne așteptăm cu nerăbdare piloții de la antrenament. Procesul de pregătire este cu adevărat dificil, pregătirea infrastructurii nu este ușoară, nici formarea inginerilor nu este ușoară”, a menționat Ihnat, citat de aceeași sursă.

BBC
Sursa: BBC

Citește mai mult