Maia Sandu, cu referire la suspendarea licenței celor șase posturi TV: „Aceste posturi sunt finanțate din bani ilegali, respectiv, se ocupă de propagandă și dezinformare”
Posturile TV care au rămas fără licență erau finanțare din bani ilegali și aveau drept obiectiv subminarea statului Republica Moldova. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu. Șefa statului a făcut referire la țările Uniunii Europene, cu un nivel de democrație mai mare, unde astfel de sancțiuni sunt aplicate presei care dezinformează.
Amintim că la sfârșitul lunii octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale, la propunerea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), a decis suspendarea licenței de emisie pe perioada stării de urgență a șase posturi TV: Orizont TV, ITV, Prime, Publika TV, Canal 2 și Canal 3.
„Avem explicațiile Guvernului și Comisiei pentru Situații Excepționale, aceste posturi sunt finanțate din bani ilegali, respectiv, se ocupă de propagandă și dezinformare. Or, nu despre asta e presa, presa trebuie să asigure informarea corectă și obiectivă, iar finanțarea ilegală e legată de aceleași grupări și aceleași obiective de subminare a statului, de subminare a democrației, de împiedicare a integrării europene a Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la JurnalTV.
Șefa statului susține că aplicarea treptată a sancțiunilor pentru instituțiile media care dezinformează este un instrument folosit pe timp de pace, dar în situația în care securitatea națională este pusă în pericol sunt aplicate sancțiuni mult mai drastice.
„Finanțarea ilegală este o problemă pentru procesul democratic, în general. Cu această finanțare ilegală vom continua să luptăm, indiferent dacă e vorba de presă, partide politice sau campanii electorale. Dacă ne uităm la SUA, acolo tot prin metode directe s-au sancționat televiziuni, nu s-a mers în instanța de judecată. Instanța de judecată este o metodă pe timp de pace și atunci când instituțiile funcționează. Când instituțiile nu funcționează și când riscurile la adresa securității sunt mari, se folosesc asemenea instrumente. Repet, putem să vedem ceva similar în statele Uniunii Europene, unde standardele democrației sunt mai înalte decât în Republica Moldova, dar se acceptă și asemenea metode”, a mai spus Maia Sandu.
Directorul SIS Alexandru Musteața a declarat că aceste posturi promovează constant narative manipulatoare, care alături de agresiunea informațională promovată de factorul extern, generează o sursă suplimentară de instabilitate în vecinătatea Ucrainei, a NATO și UE.
„Politica editorială a acestor posturi este orientată spre lansarea unor campanii informaționale de dezinformare în interesul persoanelor fizice sau juridice incluse în listele de sancțiuni internaționale ale UE, SUA, precum și grupul criminal Șor”, a spus Musteața.