Impuneau taxe ilegale per cursă transportatorilor spre Marea Britanie. Trei bărbați au fost reținuți
Trei bărbați, bănuiți de șantajarea transportatorilor de pasageri și colete pe cursa Moldova-Marea Britanie, au fost reținuți, anunță Poliția Republicii Moldova. Potrivit sursei, banii erau destinați bugetului comun al unei organizații criminale, unul din bănuiți fiind membru al organizației criminale „Machena.”
„În august 2023 cei trei membri ai grupului infracțional le-au impus la doi administratori de pe această cursă obligația să le achite a câte 50 lire sterline per cursă efectuată [peste 1.000 MDL] pentru faptul că cei doi uzează de această posibilitate de muncă. În cazul în care aceștia nu ar fi acceptat să le plătească taxa ilegală, bănuiții i-au amenințat cu sistarea activității lor pe această cursă”, se menționează în comunicat.
Totodată, unul din administratori a fost amenințat cu incendierea automobilului personal. Așa cum nu și-au primit banii, în septembrie, aceștia l-au agresat fizic pe unul din transportatori, pe o stradă din Băcioi, Chișinău, căruia i-au cauzat leziuni corporale.
„Totuși, cei doi bărbați au rezistat șantajului și au depus plângere la autorități. Au urmat percheziții cu sprijinul angajaților „Fulger,” rezultate inclusiv cu ridicarea unui pistol de model Glock deținut ilegal și reținerea celor trei bănuiți. Doi din ei au vârsta de 47 de ani, iar al treilea are vârsta de 41 ani. Unul din ei a fost anterior condamnat la ispășirea pedepsei cu închisoarea pentru tâlhărie, încălcarea inviolabilității vieții personale, iar altul – pentru furt și pentru dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se știe că au fost obținute pe cale criminală”, mai precizează Poliția.
Acum, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Special urmează să cerceteze probele în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile în privința acestora. Cercetările continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.