2023 a sosit în mai multe țări din sud-estul Asiei
Noul an 2023 a sosit în mai multe țări din sud-estul Asiei. Printre acestea se numără China, Taiwan și regiunea Hong Kong.

Spectacolul pirotehnic, de lasere și lumini are loc în portul Victoria, sub privirile a mii de oameni. Artificii au fost amplasate pe mai multe clădiri aflate în apropiere, iar laserele sunt proiectate pe zgârie-norii de acolo. Trecerea în noul an, a fost marcată la Hong Kong și cu tot felul de concerte care vor continua până dimineață.
Sydney este una dintre primele mari metropole ale lumii care va marca intrarea în 2023, atrăgând audiențe TV uriașe în întreaga lume, cu numărătoarea sa inversă și un gigantic foc de artificii deasupra emblematicei clădiri a operei.
Miliarde de oameni de pe tot globul se pregătesc să întâmpine anul 2023 cu primul Revelion fără restricții impuse de pandemia de coronavirus, după doi ani în care COVID-19 a afectat festivitățile de Anul Nou. Unele orașe au anulat totuși focurile de artificii, însă nu din cauza restricțiilor Covid, ci pentru a proteja animalele.