Alexandru Musteața: Scenariile subversive puse la cale de Rusia urmăresc înlăturarea guvernării de la Chișinău
Republica Moldova este ținta unui război hibrid, lansat de Federația Rusă, prin intermediul grupărilor criminale conduse de condamnatul penal Ilan Șor, iar Rusia a pus la cale un scenariu pentru a înlătura guvernarea de la Chișinău. Declarația a fost făcută de șeful Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteanța, care a precizat că anul trecut, au existat mai multe tentative ale grupărilor criminale de a prelua puterea în stat.
Șeful SIS, Alexandru Musteața susține că războiul hibrid dus de Federația Rusă și de grupurile criminale transfrontaliere împotriva Republica Moldova s-a intensificat în anul 2022 prin aplicarea mai multor tactici subversive.
„Tentativă de răsturnare a ordinii constituționale și de preluare a puterii prin violență, amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republica Moldova, în special Găgăuzia. Propaganda și alterarea spațiului informațional, operațiuni subversive derulate de serviciile speciale ruse”, a menționat directorul SIS.
Potrivit lui Alexandru Musteața, s-a încercat generarea dezordinilor în masă, haos și violență, blocarea instituțiilor de stat la indicația unor servicii speciale din afara țării. În acest sens au fost recrutați 500 de cetățeni străini, cu pregătire militară, însă, autoritățile au reușit să contracareze implicarea acestora. Ulterior, grupul criminal a recrutat bărbați din Republica Moldova, care au fost instruiți să lupte - acțiuni coordonat de partidul declarat neconstituțional. În prezent, are loc compromiterea proceselor electorale la nivel de stat.
Mai mult, pentru a putea influența în continuare politicul din țară, Ilan Șor a făcut transfer de imagine către Partidul Șansă, care utilizează aceleași metode pe care le-a utilizat anterior Partidul Șor declarat neconstituțional.
„Este foarte clar că Partidul Șansă reprezintă același grup criminal organizat care continuă aceleași acțiuni de ordin politic și electoral care anterior a dus la excluderea repetată din cursa electorală a candidaților înaintați de Partidul Șor, iar ulterior și la declararea neconstituțională a formațiunii politice”, afirmă Alexandru Musteața.
Iar pentru a influența procesele electorale și sociale, Ilan Șor, potrivit SIS, a creat un grup criminal din mai mulți deputați, lideri politici și de opinie, funcționari publici sau jurnaliști. Pentru aceasta, au fost utilizat în jur de un miliard de lei, iar toți banii provin din Federația Rusă.
„Au fost captate date în privința utilizării de către grupul criminal Șor a circa 200 de milioane de lei. Datele operative indică suma de 400 de milioane de lei. Au fost documentate acțiunile grupării Șor de a finanța mai multe partide din țară care să acționeze concertat. Estimările făcute în verificările operative și conform datelor de la parteneri arată că sumele alocate de Federația Rusă pentru destabilizarea Republicii Moldova se ridică la circa sau chiar peste un miliard de lei”, a subliniat șeful SIS.
Alexandru Musteața a anunțat că 63 de dosare în acest sens au fost trimise în judecată.