A fost inaugurată cursa aeriană directă regulată Chișinău-Atena
În premieră, în țara noastră a fost inaugurată o cursă aeriană directă regulată Chișinău-Atena. Acum cetățenii noștri vor putea călători mai ușor spre Grecia, iar moldovenii stabiliți în Republica Elenă vor putea veni mai des acasă ca să-și revadă familiile, dar și să revină mai rapid la muncă. Inaugurarea a fost posibilă urmare a discuției președintei țării, Maia Sandu cu premierul grec, Kyriakos Mitsotákis, de la sfârșitului lunii august, la Atena. Atunci, ei au convenit să facă tot posibilul pentru a deschide o cursă directă de zbor care să unească cele două capitale.

Nava care a aterizat pe aeroportul Internațional Chișinău avea la bord peste 150 de pasageri. Majoritatea dintre aceștia erau moldoveni stabiliți de mulți ani în Grecia.
„Este foarte bine pentru moldovenii care lucrează peste hotare pentru că în două ore suntem acasă și pe urmă putem să ne întoarcem foarte repede înapoi.”;
„Vin din Grecia, de la Atena. Totul a fost la superlativ. E o cursă foarte necesară și mult așteptată. Echipajul e superb, a fost o aterizare ușoară.”;
„Mulțumim frumos, foarte bine și repede, fără întârziere, fără probleme, venim din Atena. - Cum veneați anterior din Grecia? - Veneam cu autobuzele 24-30 de ore, obosiți.”
Cu această primă cursă a revenit acasă și ambasadorul țării noastre în Grecia, Andrei Popov.
„Este o zi extrem de importantă pentru relațiile Moldovei cu Grecia, fizic țările sunt mai aproape, o oră și 40 de minute, avionul airbus 320 cu peste 150 de locuri este plin și am văzut bucuria cetățenilor care până acum călătoreau ca și mine: ori prin București, ori prin Istanbul, ori cu autobuzul - 27 de ore. Sunt copleșit de emoții, nu era în planul companiei să lanseze cursa în 2023, dar este foarte sincer că a fost o decizie politică. Pe data de 22 august doamna președintă Maia Sandu s-a întâlnit cu prim ministrul Greciei, noi la rândul nostru am pregătit terenul, dar imboldul politic a fost dat de acea discuție și peste 10 zile a fost anunțată ruta”, a menționat ambasadorul Andrei Popov.
Înainte de decolarea avionului, pe aeroportul din Atena a avut loc o ceremonie oficială. Apoi mai mulți pasageri s-au prins într-o horă și au dansat.
Iar pe Aeroportul International Chișinău, alături de moldoveni își așteptau zborul spre Atena și mulți cetățeni din Ucraina.
„Am stat 18 ani pe insula Creta și e un plus foarte mare, pe lângă cursa Chișinău-Atena mai avem și o noapte cu vaporul, si dacă nu era avionul imaginați-vă mergeam cu autocarul vreo 26 de ore și o noapte cu vaporul. Și suntem foarte mulțumiți.”;
„Plec în Grecia la sora mea, această cursă directă este foarte importantă pentru mine pentru că am mers încoace câteva ore de la Odesa și doar în câteva ore îmi voi putea strânge sora în brațe, nu am mai văzut-o de un an și jumătate, de când Ucraina a fost invadată de Rusia. Ne este foarte greu, de la noi acum nu zboară niciun avion.”
Zborurile directe Chișinău-Atena vor fi operate săptămânal: în fiecare zi de marți și vineri.
„Noi conștientizăm că pe de o parte trebuie să asigurăm dezvoltarea aeroportului care se finanțează de pasageri, de la companiile aeriene, dar și suntem foarte bucuroși că această cursă aeriana și această companie va satisface necesitățile cetățenilor Republicii Moldova, diasporei care este în Grecia și nu doar, pentru că compania este una care oferă prețuri foarte accesibile și conexiuni cu mai multe orașe din UE”, spune directorul Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian.
Potrivit datelor oficiale, în prezent în Grecia sunt stabiliți peste 20 de mii de cetățeni moldoveni.