Ministrul Mediului susține că Republica Moldova are stocuri suficiente de lemne pentru a trece peste sezonul rece
Republica Moldova are stocuri suficiente de lemne pentru a trece peste sezonul rece, dă asigurări ministrul Mediului Iordanca-Rodica Iordanov. În prezent, ocoalele silvice dispun de peste 16 mii de metri steri de lemn. Mai mult, prețul acestora nu va crește, cel puțin până la sfârșitul anului. Moldsilva analizează solicitările consumatorilor, iar la necesitate vor fi luate măsuri de suplimentare a stocurilor.
„La momentul de față sunt peste 14 mii de metri cubi de lemn deja pregătiți în stocuri. Sunt planificați să fie pregătiți 240 de mii de metri cubi de lemn. Ceea ce reiese din experiența anilor precedenți, este destul de suficient pentru a face față iernilor pe care le avem în Republica Moldova. Agenția Moldsilva continuă să ducă evidența solicitărilor și, inclusiv, a necesităților. Dacă va fi necesar vom veni cu măsuri suplimentare”, a declarat ministrul Mediului Iordanca-Rodica Iordanov
După majorarea din aprilie a prețului de comercializare a lemnului, anul acesta cetățenii vor plăti între 750 și 1250 de lei pentru un metru ster de lemn tare și între 370 și 750 de lei pentru un metru ster de lemn moale.
„La momentul de față nu sunt planificate majorări de prețuri pentru lemnul pe care-l avem în stoc și care este planificat. Prețul ultima dată a fost mărit în aprilie 2023, în dependență de categorie, până la 30 de procente. Alte măriri pentru anul acesta nu planificăm”, a declarat Iordanca-Rodica Iordanov.
Pentru a procura lemn pentru încălzire, cetățenii trebuie să se adreseze la ocoalele silvice și nu trebuie să mai depună cereri la primării, așa cum făceau anul trecut. Stocurile de lemne pot fi verificate inclusiv pe site-ul Agenției „Moldsilva". În Republica Moldova peste 650 de mii de gospodării folosesc lemnul pentru încălzire în sezonul rece.