Economic

50 de tinere din sudul țării au beneficiat de consiliere în dezvoltarea propriei afaceri

50 de tinere din Găgăuzia au fost consiliate în deschiderea sau dezvoltarea propriei afaceri. Cele mai bune 15 planuri de business au primit și sprijin financiar. Proiectul este implementat de o asociație obștească locală, în cooperare cu parteneri europeni.

simbol
Sursa: simbol

Stefania Ruseva din Ceadîr-Lunga are doi copii, iar în prezent se află în concediu de maternitate. Femeia a reușit între timp să pună pe roate o afacere. A amenajat în propria gospodărie o mică pensiune, unde deservește vizitatorii cu bucate tradiționale din regiune.

„Ideea a venit în timpul concediului de maternitate, mi-am dat seama că pot găti bine și am decis să fac din ea o afacere. Am cumpărat tacâmuri și mese, am folosit vechea mașină de gătit, care avea peste 30 de ani. Datorită proiectului, am putut achiziționa una nouă, dar și hotă. Pe parcursul verii am primim peste 1000 de oaspeți”, spune Stefania Ruseva.

Participantele care au beneficiat de sprijin în cadrul proiectului „Promovarea tinerelor femei antreprenoare în Republica Moldova".

*„Sunt manichiuristă. Am aflat despre proiect de la o clientă. Cu banii obținuți din proiect mi-am amenajat un nou loc de muncă”, a spus Tatiana Malîghina.

„Suntem o companie de catering. Organizăm diverse evenimente precum: cumetrii, nunți, zile de naștere. Sunt la început de cale, dar vrem să ne dezvoltăm, din banii primiți am achiziționat o sobă pe gaz, un mixer și un blender”, a declarat Marina Terzi.

În cadrul proiectului, care durează un 1 an, femeile primesc sfaturi pentru a-și dezvolta afacerea, iar cele mai bune 15 planuri au primit și finanțare.

*„Avem 50 de tinere participante cu vârste între 18 și 40 de ani, au fost instruite în domeniul drepturilor femeii, legislația privind antreprenoriatul, redactarea planurilor de afaceri, depunerea proiectelor pentru dezvoltarea sau deschiderea unei noi afaceri. Cele mai bune au primit și mini-granturi de 800 de euro”, spune Antonina Volcova.

*„Obiectivul principal al proiectului a fost de a ajuta femeile să-și găsească un loc de muncă, astfel încât să își poată îmbunătăți abilitățile de afaceri, ținând cont de provocările care există în regiune”, a declarat managerul de proiect Manuel Wanka.

Proiectul „Promovarea tinerelor femei antreprenoare în Republica Moldova" este implementat în autonomia găgăuză de o asociație obșteacă din Comrat, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe din Germania.

Citește mai mult