Sute de manifestanți au protestat în fața locuinței din Ierusalim a premierului Netanyahu, cerându-i demisia
Sute de oameni au cerut demisia premierului israelian Benjamin Netanyahu, în cursul unei manifestații care s-a desfășurat sâmbătă seara în fața locuinței acestuia din Ierusalim, a relatat duminică „The Times of Israel”, citat de dpa și Agerpres.

Au avut loc ciocniri între protestatari și poliție, trei persoane fiind arestate.
Manifestanții l-au îndemnat pe Netanyahu să aprobe un schimb pentru a-i elibera pe ostaticii din Fâșia Gaza și l-au acuzat că se face responsabil de eșecurile în ce privește prevenirea și răspunsul dat masacrelor comise de militanți ai Hamas pe 7 octombrie în Israel.
Au avut loc proteste anti-Netanyahu și în alte orașe.
În centrul Tel Avivului, mii de oameni s-au adunat într-o piață recent redenumită Piața Ostaticilor pentru a-și demonstra sprijinul față de familiile celor peste 240 de ostatici deținuți de Hamas.
Reprezentanți ai rudelor ostaticilor au cerut la rândul lor un schimb de prizonieri, după o recentă întâlnire cu premierul.
Potrivit „Times of Israel”, unele familii vor ca Netanyahu să ia în considerare o ofertă a Hamas de a-i elibera pe toți ostaticii israelieni în schimbul tuturor militanților Hamas deținuți de Israel, ofertă respinsă de administrația Netanyahu, care a rezistat de asemenea apelurilor la o pauză umanitară în conflict, în absența eliberării ostaticilor.