Social

Calendar 9 noiembrie // Jean Monnet, fondatorul Comunității Europene, s-a născut în 1888 la Cognac, Franța

Ziua de 9 noiembrie are o semnificație aparte în istoria Germaniei, dar este și data care a dat lumii personalități ce au schimbat lumea.

Pentru început amintim de anul 1888 când s-a născut Jean Monnet, politician francez, considerat fondatorul Comunității Europene. A fost secretar general adjunct al Societății Națiunilor, însă s-a retras în 1923 la afacerile familiei. Astfel că între anii 1926-1933 a participat în calitate de consilier, la redresarea economică a Poloniei, României și Chinei.

În zi de 9 noiembrie a anului 1907 celebrul diamant „Cullinan” a fost oferit regelui britanic Eduard al 7-lea, cu ocazia zilei sale de naștere. Este cel mai mare diamant din lume și a fost găsit într-o mină din Africa de Sud, de către Frederick Wells, căruia i s-au dat 10 mii de dolari recompensă pentru descoperirea sa. Diamantul poartă numele proprietarului minei în care a fost găsit și cântărește 3106 carate.

În anul 1985 Garry Kasparov în vârstă de 22 de ani, a devenit cel mai tânăr campion mondial de șah, învingându-l pe compatriotul sovietic Anatoli Karpov. Kasparov s-a remarcat ca fiind un jucător dinamic și agresiv, preferând în special poziții complicate care îi ofereau șansa de a-și pune în valoare forța de calcul. Kasparov și-a anunțat retragerea din șahul profesionist la 10 martie 2005, după care s-a dedicat politicii și scrisului.

Tot la această dată în anul 1989, a avut loc căderea Zidul Berlinului. După aproape trei decenii a despărțit Germania de Vest de cea de Est, Zidul Berlinului a fost spart în bucăți, fapt ce a dus la prăbușirea blocului comunist european, precum și la unificarea Germaniei un an mai târziu. Zidul Berlinului a separat un oraș, familii și prieteni din cele două state germane și a fost granița simbolică dintre democrație și comunism timp de 28 de ani.

În fiecare an, pe 9 noiembrie, sunt comemorate victimele Nopții de cristal - eveniment considerat începutul Holocaustului în Germania nazistă. Violențele au început la Berlin și s-au răspândit rapid în toată țara. În acea perioadă în Germania și Austria, aproximativ 30 mii de evrei au fost duși în lagăre de concentrare. La nivel internațional ziua mai este cunoscută drept Ziua de luptă împotriva rasismului și antisemitismului.

Autor: Rodica Sirețeanu

Citește mai mult