Externe

Președintele portughez a anunțat convocarea alegerilor parlamentare anticipate

Președintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa a anunțat joi seară dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri legislative anticipate pe 10 martie 2024, după demisia prim-ministrului Antonio Costa, implicat într-un scandal de corupție, transmite Agerpres.

„Am optat pentru dizolvarea Adunării Republicii și convocarea alegerilor pe 10 martie”, a declarat șeful statului în cadrul unui discurs televizat.

Președintele portughez i-a mulțumit premierului Costa „pentru disponibilitatea” de a continua să conducă guvernul până la preluarea postului de către succesorul său.

Președintele conservator a făcut anunțul după ce i-a ascultat cu câteva ore mai devreme pe membrii Consiliului de Stat, organ consultativ, cu privire la situația politică a țării.

Rebelo de Sousa a ales să convoace alegeri, așa cum au solicitat principalele partide de opoziție de dreapta și de stânga pe care le-a primit miercuri, pentru a depăși criza politică cauzată de demisia premierului Costa. El nu a acceptat propunerea socialiștilor, care ar fi preferat o soluție de continuitate, cu numirea unui nou premier care să guverneze susținut de majoritatea pe care o au în Parlament. Acest rezultat nu ar fi ideal pentru că premierul „nu ar fi legitimat de votul popular”, a explicat liderul de la Lisabona

Șeful guvernului portughez, unul dintre rarii socialiști în fruntea unui guvern european, a fost compromis marți de o anchetă legată în special de suspiciuni de „corupție” și „trafic de influență” în atribuirea concesiunilor pentru extracția de litiu și producția de hidrogen verde. Suspectat că a intervenit „pentru deblocarea procedurilor” în contextul acestei afaceri, Antonio Costa va face obiectul unei anchete independente, potrivit procuraturii.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult