Economic

Indicele inflației în Republica Moldova scade în ultima perioadă

Potrivit datelor oficiale, prețurile la legume și fructe, în luna octombrie, au crescut cu peste 9% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu aproape șase la sută sunt mai scumpe lactatele, iar pâinea, cu peste 4%. Totuși, s-a atestat o ieftinire la uleiul vegetal de peste 19 la sută.

Mărfurile alimentare au înregistrat o creștere luna trecută de puțin peste 4%. Comparativ cu octombrie anul trecut, încălțămintea s-a scumpit cu șapte la sută, iar confecțiile cu aproape 6%. Prețul materialelor de construcții a crescut cu patru la sută, iar al medicamentelor cu 1,5%.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, inflația a afectat cel mai mult sectorul serviciilor. Mai exact, cu aproape 54 la sută s-a scumpit încălzirea centralizată și cu aproape un sfert transportul de pasageri. De asemenea, comparativ cu octombrie 2022, pentru apă și canalizare plătim cu peste 21%, iar pentru alimentație publică, cu peste opt la sută.

Potrivit prognozei Băncii Naționale, spre sfârșitul anului, inflația anuală va fi de circa 5% și acest nivel se va menține în următorii doi ani.

Citește mai mult