Incendiu la fosta fabrică de cărămidă din Bălți. Forțele armate, opt autospeciale și 38 de pompieri, antrenați în lupta cu flăcările
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de 12 noiembrie într-o clădire a fostei fabrici de cărămidă de pe strada Libertății din municipiul Bălți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Potrivit informațiilor colectate din subdiviziunile Inspectoratului, echipajele de salvatori și pompieri au format trei sectoare de luptă.
„În misiunea de localizare și lichidare a incendiului au fost antrenate opt unități de tehnică, cu un efectiv de 38 angajați. Totodată, pentru eficacitatea intervenției, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a atras forțe suplimentare din afara subdiviziunilor, din raionul Florești și Sîngerei, doi agenți economici, dar și forțele armatei”, se menționează în comunicatul IGSU.
Potrivit sursei, după mai multe ore de luptă cu flăcările, echipele implicate au reușit localizarea incendiului către ora 17:29 și lichidarea completă la ora 18:37.
În urma incendiului a fost afectată o suprafață de circa 180 de metri pătrați de deșeuri din masă plastică, geamuri și uși din PVC. Victime nu au fost raportate.
„În urma cercetării statice și dinamice efectuate la fața locului incendiului au fost înlăturate ipotezele cu referire la izbucnirea incendiului din surse interioare, întrucât clădirea nu dispune de surse termice și electrice. Astfel, s-a ajuns la concluzia că cea mai probabilă cauză de producere a incendiului e legată de o sursă de aprindere din exterior. Pachetul de documente a fost trimis organelor competente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, mai informează IGSU.