Social

Blocurile de locuințe din Chișinău pot fi conectate la agentul termic la solicitarea locuitorilor

Chișinăuienii pot solicita, începând de luni, 13 noiembrie, conectarea locuințelor la agentul termic, a anunțat șeful Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare, Ion Burdiumov, la ședința operativă a serviciilor municipale.

„Suntem pregătiți să livrăm începând de astăzi în orice bloc de locuințe. Va fi semnată și dispoziția pentru începerea sezonului de încălzire 2023-2024, respectiv persoanele care vor solicita la întreprinderile municipale la gestionarea fondului locativ sau la gestionarul blocului, de astăzi, pot conecta și primi agentul termic de la furnizor. Ce ține de asociații, din informațiile pe care le dețin, sunt gata la 88 la sută, ceea ce dispune și majoritatea blocurilor gestionate de asociații tot sunt eligibile pentru începerea sezonului de încălzire”, a specificat Ion Burdiumov.

Potrivit autorităților municipale, 129 de grădinițe din municipiul Chișinău au fost deja conectate la agentul termic. Tot în această săptămână agentul termic va fi livrat în toate școlile din Chișinău, în contextul în care temperaturile vor scădea zilele următoare.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult