Externe

Drapele în bernă la ONU, iar personalul, chemat să țină un minut de reculegere în memoria colegilor uciși în războiul dintre Israel și Hamas

Drapelele au fost coborâte în bernă pe clădirile ONU din Asia, dar și din alte părți ale lumii, în timp ce personalul a fost chemat să țină un minut de reculegere în memoria colegilor uciși în războiul dintre Israel și Hamas.

Steagul albastru-alb al Națiunilor Unite a fost coborât la ora locală 9:30, la Bangkok, Tokyo și Beijing, a doua zi după ce ONU a anunțat „un număr mare de morți și răniți în bombardamentul” sediului Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Gaza.

„În ultimele luni, 101 dintre colegii noștri și-au pierdut viața în Gaza. Acesta este cel mai mare număr de lucrători umanitari uciși din istoria organizației într-un timp atât de scurt. Ne-am adunat aici, reuniți în această locație simbolică, pentru a aduce un omagiu colegilor noștri curajoși care și-au sacrificat viețile în timp ce lucrau sub drapelul Națiunilor Unite”, a declarat directorul general al oficiului ONU din Geneva, Tatiana Valovaia.

„Mii de colegi de-ai noștri continuă să lucreze sub drapelul ONU în cele mai periculoase regiuni ale lumii. Să aducem un omagiu activității, muncii și devotamentului lor”, a îndemnat asistența Tatiana Valovaia.

Citește mai mult