Angelica Caraman: După renumărarea buletinelor de vot în 18 localități, nu au fost constatate schimbări esențiale
După ce au fost renumărate buletinele de vot în 18 localități din țară, după primul tur al alegerilor locale generale din 5 noiembrie, nu au fost înregistrate schimbări esențiale.
Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Aceasta spune că, după renumărare, s-au atestat mici diferențe, iar acest fapt nu influențează semnificativ rezultatul alegerilor.
Concluzia finală va fi prezentată de CEC în timpul apropiat.
„Avem diferențe de trei sau unu, deci sunt foarte mici aceste diferențe și nu avem inversări de situație. Aproape în toate localitățile nu s-a schimbat rezultatul votării”, a menționat președinta CEC.