La biblioteca pentru copii din Comrat, în două săptămâni, peste o mie de locuitori au depus cereri pentru acordarea compensațiilor pentru perioada rece
Sezonul de încălzire este tot mai aproape, iar locuitorii municipiului Comrat se înghesuie la biblioteci pentru a se înregistra ca să primească compensații. La biblioteca pentru copii din localitate, în două săptămâni, peste o mie de locuitori au depus deja cereri. Personalul instituției încearcă să combine munca cu responsabilități suplimentare legate de procesarea cererilor de compensare din partea cetățenilor.
Biblioteca pentru Copii din Comrat își deschide ușa la ora 08:00 dimineața. Locuitorii orașului, majoritatea persoane în vârstă, sunt primele care vin dis-de-dimineață. Deși spun că ajutorul nu este unul mare, nu îl pot refuza într-un moment în care totul este scump.
VOX: „Am mare nevoie de compensații pentru că am grad de invaliditate, am o fiică, iar soția mea lucrează la o grădiniță. Anul trecut, am primit compensație, dar a fost foarte mică. Avem casă la sol, economisim, ne încălzim și cu gaz, și cu lemne.”;
„Locuiesc în apartament și folosesc încălzirea pe gaz. Anul trecut, acest sprijin m-a ajutat foarte mult - a fost atât pentru electricitate, cât și pentru gaz. Toată lumea are nevoie de ajutor anul acesta, în special persoanele în vârstă.”;
„Ne încălzim cu lemne si gaze naturale. Iarna va fi grea pentru toată lumea, dacă vom beneficia de compensații, putem face față facturilor, pentru că totul este foarte scump. Am o pensie mică și nu-mi ajunge pentru nimic.”
Personalul bibliotecii a acordat și anul trecut asistență locuitorilor.
„Avem suficienți angajați care să primească cititorii, dar și să înregistreze locuitorii pentru compensații. Desigur, este o povară mare pentru bibliotecari, dar înțelegem că astăzi populația adultă are nevoie de ajutor. Pot spune că jumătate din cetățeni deja s-au înregistrat. Trebuie să reușim până pe 25 noiembrie”, a spus Vasilisa Pometcova, directoarea Bibliotecii pentru Copii din Comrat.
Centrul de la Biblioteca pentru Copii din Comrat deservește zilnic până la 130 de persoane.