R. Moldova și Albania au semnat un Acord de cooperare polițienească
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, împreună cu ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, au semnat, la Chișinău, Acordul cu privire la Cooperarea Polițienească dintre cele două state. În baza documentului va fi îmbunătățită colaborarea în ceea ce privește prevenirea, depistarea și investigarea polițienească a infracțiunilor, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit sursei, în urma semnării Acordului, va fi stabilit un cadru legal care va facilita organizarea și desfășurarea activităților speciale de investigații comune pentru prevenirea și depistarea infracțiunilor transfrontaliere, care reprezintă o amenințare gravă la adresa securității ambelor state cât și a Uniunii Europene.
„Mă bucur că am semnat, astăzi, Acordul interguvernamental între Republica Moldova și Republica Albania privind cooperarea polițienească, care va contribui semnificativ la prevenirea, contracararea și combaterea criminalității transfrontaliere internaționale, cum ar fi migrația ilegală, traficul de ființe umane sau de droguri. Este un semnal puternic de încredere și un pas progresiv în dezvoltarea cooperării polițienești moldo-albaneze, în special la nivel operațional”, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
Autoritățile celor două state vor coopera în domeniul combaterii infracțiunilor legate de criminalitatea transfrontalieră, fabricării și traficului de stupefiante, proxenetismului, traficului de ființe umane și exploatării sexuale a copiilor, furtului și traficului ilicit de arme și armament, dar și în alte domenii, precum eradicarea criminalității informatice. Totodată, ministrul Afacerilor Interne al Albaniei, Taulant Balla, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, a avut și o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, la Guvern.
„Atât Republica Moldova, cât și Albania au un potențial de dezvoltare a relațiilor social-economice, odată cu lansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Astăzi, a fost încheiat al 15-lea acord bilateral între țările noastre, ceea ce reconfirmă dezvoltarea relațiilor și hotărârea de a avansa cooperarea în domenii de interes comun”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.