Politic

Maia Sandu și președinții Austriei și Sloveniei, au marcat Ziua Internațională a Studenților la USM

În a doua zi a vizitei președintelui Austriei, Alexander Van der Bellen, și a Președintei Sloveniei, Nataša Pirc Musar, șefa statului și omologii săi au marcat Ziua Internațională a Studenților cu o discuție cu studenții de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), anunță Președinția.

„Am vorbit despre ce înseamnă să fii parte din marea familie europeană, despre democrație, pace și securitate, despre integritate academică, dar și despre inteligența artificială și schimbările climatice”, a menționat președinta Maia Sandu.

Tot vineri, 17 noiembrie, șefa statului a participat cu președintele Van der Bellen la Forumul de afaceri moldo-austriac, organizat de Camerele de comerț și industrie din ambele țări. „Dezvoltarea economică este o prioritate a Republicii Moldova. Investițiile austriece în domenii precum IT, agricultură, infrastructură, industria auto, creează locuri de muncă și asigură transfer de cunoștințe și standarde înalte. Am încurajat și alte companii austriece să vină pe piața noastră”, a remarcat președinta.

De asemenea, Maia Sandu împreună cu președinta Pirc Musar au plantat la Grădina Botanică arbori de tei, teiul fiind unul din simbolurile Sloveniei.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult