Marșul familiilor ostaticilor israelieni deținuți de Hamas au ajuns la intrarea în Ierusalim
Marșul de cinci zile al familiilor ostaticilor israelieni a ajuns, în sfârșit, la intrarea în Ierusalim. Protestul, care a pornit marți de la Tel Aviv, va culmina la reședința premierului Benjamin Netanyahu, și are scop să sporească presiunea asupra guvernului israelian pentru a obține eliberarea celor peste 240 de ostatici. Papa Francisc a declarat anterior că săptămâna viitoare se va întâlni cu rudele celor luați ostatici de către Hamas.

Mii de participanți la marș au ajuns la Ierusalim în ultima etapă a unui drum de cinci zile de la Tel Aviv la Ierusalim. Participanții la marș - inclusiv familiile ostaticilor - cer guvernului să facă mai mult pentru a-i salva pe cei aproximativ 240 de ostatici deținuți de Hamas.
Participanții etalează fotografii cu ostaticii ținuți în Gaza și scandează: "Nu vom renunța! Cerem eliberarea ostaticilor!"
„Fiul meu Itay Chen, de 19 ani, a fost răpit și sechestrat de organizația teroristă Hamas. Ne aflăm astăzi aici, alături de multe familii, mergând pe jos până la Ierusalim, pentru a menține conștientizarea problemei ostaticilor ca fiind o prioritate absolută pentru guvernul Israelului”, spune Ruby Chen, tatăl unui ostatic luat de Hamas.
„Ne-am adunat din toată țara pentru a susține familiile răpite, pentru a trimite un mesaj direct guvernului, precum și oricărui guvern care se consideră liberal și căruia îi pasă de viață: acești ostatici trebuie să fie liberi. Locul lor este alături de noi, alături de familiile lor. Și fiecare zi în care ei stau în teroare - este o oroare și pentru noi. Inima noastră este în Gaza”, afirmă Hvihy Hanina, un protestatar din Yave.
Participanții la marș intenționează să ajungă la biroul primului ministru și să se întâlnească cu doi membri ai cabinetului de război al Israelului - Benny Gantz și Gadi Eisenkot. Oamenii sunt furioși că oficialii refuză să le spună mai multe despre ceea ce se face pentru salvarea ostaticilor. Ei au cerut executivului să ia în considerare o încetare a focului sau un schimb de prizonieri, propuneri la care guvernul s-a opus până acum. Hamas s-a oferit să schimbe toți ostaticii cu aproximativ 6 mii de palestinieni aflați în închisorile israeliene, ofertă pe care cabinetul a respins-o.
Între timp, au avut loc funeraliile lui Noa Marciano, femeia-soldat, de 19 ani, care s-a aflat printre cei răpiți la 7 octombrie și care a fost găsită moartă de către forțele israeliene în Gaza.
„Nooni, într-o lume corectă și umană, nu ar trebui să ne aflăm aici acum. Aveai doar 19 ani. Am încercat totul. 40 de zile în care am scotocit fiecare piatră, am verificat fiecare potecă și ne-am urcat în fiecare copac. Îți cerem iertare, că nu am reușit. Tu ne-ai apărat pe noi, dar noi nu te-am protejat”, spune Adi Marciano, mama tinerei decedate.
Noa Marciano este unul dintre cei trei ostatici declarați morți de insurgenți. Armata israeliană a confirmat decesul tinerei după ce Hamas a postat o fotografie cu cadavrul acesteia și a afirmat că a fost ucisă într-un atac aerian israelian, la fel, ca și alți doi ostatici despre care militanții au anunțat anterior. Corpul ei a fost găsit într-o clădire din apropierea spitalului Shifa din Fâșia Gaza și adus în Israel pentru identificare.