Israel, Hamas și SUA sunt „aproape” de un acord pentru eliberarea a zeci de ostatici, potrivit „Washington Post”
Israel, Hamas și SUA sunt „aproape” de un acord pentru eliberarea a zeci de ostatici, anunță „Washington Post”, dar afirmația este negată de partea israeliană. Premierul Benjamin Netanyahu susține că nu s-a ajuns încă la niciun acord în acest sens. Între timp, forțele de apărare israeliene investighează informațiile privind un atac mortal în Jabalia, un cartier din orașul Gaza. Surse palestiniene susțin că peste 80 de oameni, inclusiv copii, au fost uciși în urma unei lovituri a Israelului asupra unei școli din regiune.

O rachetă a lovit o școală administrată de ONU, transformată în adăpost pentru refugiați. Este vorba despre unul dintre cele mai mari adăposturi din Gaza, care îi găzduiește pe cei care nu au putut părăsi orașul din cauza blocadei. Președintele palestinian Mahmoud Abbas a făcut apel direct la președintele american, Joe Biden, pentru a interveni imediat și a opri catastrofa umanitară.
„Suferința și distrugerile provocate poporului nostru depășesc capacitatea umană. Ce așteaptă America în fața genocidului în curs de desfășurare împotriva poporului nostru din Gaza? Nu ajunge vărsarea de sânge de copii, femei și bătrâni pentru a trezi conștiința lumii?”, a declarat președintele palestinian, Mahmoud Abbas.
De cealaltă parte, forțele de apărare israeliene susțin că mai multe școli din Gaza sunt folosite ca ascunzători de arme pentru Hamas. Armata a publicat o înregistrare cu una dintre aceste ascunzători aflate într-un liceu. Acolo s-au găsit zeci de obuze și arme.
În același timp, premierul israelian a recunoscut că, dacă nu se permite intrarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza, pentru a preveni izbucnirea unor epidemii, sprijinul internațional pentru acțiunile militare israeliene s-ar putea reduce.
„Ajutorul umanitar este esențial pentru continuarea sprijinului internațional. Fără ajutor umanitar, chiar și cei mai mari prieteni ai noștri vor avea dificultăți în a ne susține în timp, iar noi avem dificultăți în a continua războiul până la sfârșit”, a declarat Benjamin Netanyahu.
Între timp, o echipă de evaluare umanitară a ONU, condusă de OMS, a vizitat spitalul Al-Shifa din Gaza. Echipa a descris spitalul ca fiind o „zonă a morții” și a găsit o groapă comună, unde ar fi peste 80 de cadavre.
În Al-Shifa au mai rămas 25 de lucrători medicali și 291 de pacienți. Printre pacienți se numără 32 de bebeluși în stare critică, două persoane aflate la terapie intensivă fără ventilație și 22 de pacienți care au nevoie de dializă.
Între timp, membrul cabinetului de război al Israelului a declarat că prioritatea lor principală este aducerea ostaticilor acasă, în paralel cu o victorie asupra Hamas, dar nu s-a ajuns încă la o înțelegere în acest sens.
„Nu a existat nicio propunere, nu există niciun acord pe masă și nu pot spune ce va urma. Vrem să eliberăm toți ostaticii. Facem efortul maxim pentru a-i aduce acasă pe cât mai mulți dintre ei, chiar dacă o vom face în etape”, a precizat prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu.
Ministrul israelian al Apărării a declarat că războiul împotriva Hamas se va extinde în curând în partea de sud a Fâșiei Gaza, menționând că Israelul nu face distincție între membrii Hamas din interiorul Fâșiei și cei din afara enclavei.
„Cu fiecare zi sunt tot mai puține locuri în care teroriștii Hamas se pot ascunde. Oricine a fost în partea de vest a orașului știe bine acest lucru și a simțit puterea letală a Tsahal. Cei care se află în partea de est vor afla acest lucru în zilele următoare. Și, de asemenea, în curând vor afla acest lucru și cei care se află în partea de sud a Fâșiei”, a menționat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant.
Armata israeliană a publicat imagini care, potrivit acesteia, arată o operațiune în cartierul Zaytun din Gaza. În imagini se vede cum trupele israeliene se adăpostesc în spatele unor tancuri și trag asupra unei clădiri în care se aflau „teroriști care au lansat grenade propulsate de rachete spre ei”.
Războiul a fost declanșat de atacul Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului, în care militanții au ucis aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, și au răpit aproximativ 240 de bărbați, femei și copii. Și peste 12.500 de palestinieni au fost uciși în război, potrivit autorităților sanitare palestiniene.