Electorala

CEC: Locuitorii unui sat au decis să boicoteze alegerile

Locuitorii din satul Chioselia Rusă, raionul Cantemir, au decis să nu participe la vot, iar în localitatea Cotovsc din autonomia Găgăuză prezența la vot este sub 1%. Anunțul a fost făcut de către președintele CEC, Angelica Caraman.

De asemenea, o prezență slabă la vot se atestă în satul Salcia din raionul Taraclia, unde s-au prezentat la urne doar 2,5% dintre alegători.

La polul opus, localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Corjova din raionul Dubăsari unde, până la ora 13:00 se atestă o rată de peste 41 la sută.

Totodată, în cele opt localități din componența municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot, până la ora 13.00, circa 16% dintre alegători. Cei mai activi sunt votanții din orașul Vadul lui Vodă, unde au votat circa 25 la sută. La polul opus, se află comuna Bubuieci, unde au votat puțin peste 13% dintre alegători.

În municipiul Bălți avem înregistrată o participare la votare de circa 12%. În municipiul Comrat din UTA Găgăuzia – peste 18%.

Per ansamblu, până la ora 13.00, și-au exercitat dreptul la vot circa 162 de mii de alegători sau circa 19% din numărul cetățenilor cu drept de vot incluși în listele electorale.

Președintele CEC a menționat că alegerile vor fi declarate valabile dacă la ele participă cel puțin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. „Din informațiile de la această oră, menționăm că în 178 de localități această rată de participare a fost atinsă.”, a precizat președintele CEC.

În același timp, Angelica Caraman a menționat că, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, până la ora 13:00, au fost înregistrate 23 de cazuri de încălcări sau incidente. Dintre acestea:

7 cazuri țin de agitația electorală interzisă,

5 cazuri de transportare organizată a alegătorilor,

2 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor,

3 cazuri de fotografiere a buletinului de vot,

6 cazuri privind încălcări ale procesului electoral.

În acest context, Comisia Electorală Centrală a atras atenția, în mod repetat, la necesitatea respectării normelor legale în partea ce ține de agitația electorală, care este strict interzisă pe parcursul zilei de astăzi, în ziua alegerilor.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult