Promo-LEX: Au fost recepționate și procesate 62 de incidente. În două localități prezența la vot este mică
Încălcarea secretului votului, transportarea organizată a alegătorilor, acte de violență, dar și prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta sau în raza secțiilor de votare au fost printre incidentele raportate de observatori, a declarat directorul de programe de la Promo-LEX, Nicolae Panfil, într-o conferință de presă. Totodată, acesta a informat că în două localități, până la ora 14:40, au votat doar câte opt alegători.
Astfel, printre incidentele raportate de observatori se numără:
- 9 cazuri privind prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secțiilor de votare sau în raza de 100 de metri.
„În majoritatea cazurilor este vorba de automobile care se află în preajma secțiilor de votare. Probabil că și datorită timpului de afară este firesc să constatăm faptul că oamenii nu stau pur și simplu afară, dar stau și supraveghează activitatea birourilor electorale. Considerăm acest lucru o încălcare”, a explicat Nicolae Panfil.
11 cazuri de încălcare a secretului votului;
Cinci cazuri de întrerupere pe parcursul zilei a procesului de filmare a operațiunilor electorale;
Două cazuri de deficiențe în listele electorale;
Trei cazuri de deficiențe în funcționarea sistemului informațional automatizat de stat alegeri;
Un caz privind prezența materialelor de publicitate, afișe și panouri electorale în raza secției de vot;
Două cazuri de transportare organizată a alegătorilor;
Trei cazuri de votare nejustificată în grup;
Un caz de violență sau intimidări a observatorilor, a alegătorilor sau altor persoane;
Un caz când urnele de vot nu au fost sigilate conform procedurilor legale.
Totodată, în două localități unde au loc alegeri repetate este înregistrată o prezență joasă la vot, până la ora 14:40 s-au prezentat doar câte opt alegători.
„Atragem atenția că în afară de turul doi de scrutin, la data de 19 noiembrie, în opt localități, are loc și votarea repetată, iar în conformitate cu articolul 175 din Codul Electoral alegerile sunt considerate nevalabile în anumite circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. În acest sens, în cel puțin două localități se observă o participare minimă a alegătorilor, este vorba de comuna Salcia din raionul Taraclia, unde se va alege și primarul și consiliul local, și satul Cotovscoe unde se va alege consiliul local. Subliniem că la ora 14:40 în aceste localități au votat câte opt alegători în fiecare, potrivit datelor prezentate pe pagina CEC. În conformitate cu articolul 177 din Codul Electoral votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care au participat la votare”, a menționat Nicolae Panfil.
Astăzi are loc turul doi de scrutin pentru alegerea primarului în 273 de localități din țară. Potrivit datelor CEC, la urne sunt așteptați circa 840 de mii de cetățeni. Secțiile de votare vor fi deschide până la ora 21:00.