Charles Michel, în vizită la Kiev pentru aniversarea Maidanului
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a ajuns marți într-o vizită neanunțată în capitala ucraineană Kiev, cu ocazia celei de-a zecea aniversări de la începutul mișcării de protest proeuropene Maidan, informează AFP.
„Mă bucur să mă întorc la Kiev, printre prieteni”, a postat președintele Consiliului European pe rețelele de socializare, alături de o fotografie în care apare coborând dintr-un tren.
Good to be back in Kyiv – among friends. pic.twitter.com/w9cAQzqYyo
— Charles Michel (@CharlesMichel) November 21, 2023
Menționăm că și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în vizită la Kiev.
Ziua demnității și a libertății este marcată în Ucraina la 21 noiembrie, în amintirea protestelor Euromaidan de la Kiev începute pe 21 noiembrie 2013 împotriva fostului președinte Viktor Ianukovici, care a refuzat în ultimul moment să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Pentru al doilea an consecutiv, Ziua demnității și libertății este marcată pe fondul invaziei pe scară largă a Rusiei, care a început la 24 februarie 2022.
Apărarea demnității și a libertății a costat multe vieți ale patrioților ucraineni: 106 persoane au fost ucise și peste 2 000 au fost rănite. În primăvara anului 2014, Rusia și-a lansat agresiunea armată, care a fost însoțită de ocuparea Crimeei și a unor părți din regiunile Donețk și Luhansk.