Igor Grosu, despre protestele fermierilor: „Autoritățile trebuie să găsească soluții și să vină cu un răspuns la revendicări”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că autoritățile trebuie găsească soluții și să vină cu un răspuns la revendicările fermierilor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.
„Discuțiile trebuie să continuă, din câte știu, acum discută despre crearea unui mecanism în care trebuie să fie implicate toate instituțiile care au atribuții la gestionarea situațiilor a companiilor care intră în insolvență. Și astăzi au discutat cum să creeze acest cadru instituțional în care să fie prezenți și protestatarii și Ministerul Agriculturii, Ministerul Justiției, camera de Comerț etc.”, a spus Igor Grosu.
Igor Grosu îndeamnă fermierii la un dialog deschis, menționând totodată cp „fiecare are dreptul de a protesta”.
„Cred că tot timpul este spațiu pentru un dialog deschis, pornind de la faptul că fiecare are dreptul să protesteze. Principalul acesta să fie un protest sincer și nu unul plătit. Rugămintea este să o facă în cadrul legal cu respectarea tuturor normelor de rigoare, să nu admitem acele incidente care au avut loc”, a declarat Igor Grosu.
Amintim că protestele fermierilor, care au început săptămâna trecută în Piața Marii Adunări Naționale, au fost sistate până marți, 28 noiembrie, după o discuție a Reprezentanților Consiliului Asociației Forța Fermierilor cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea. Astfel, s-a decis formarea unei Comisii care va evalua situația din agricultură, implicit problemele fermierilor din cauza cărora aceștia au ieșit la proteste.
Cerințele fermierilor rămân aceleași, anunțate anterior. Ei solicită Guvernului să introducă moratoriu pe achitarea datoriilor față de toți creditorii cu anularea penalităților de la bănci până la 31 octombrie 2024.
De asemenea, ei cer ca anul viitor, 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural să fie acordat în calitate de plată directă pentru suprafețele de floare soarelui și porumb cultivate în anul 2023.